MUSICA PURITAS DOMINICA (Paganini, Concert pentru vioară nr.1, Capriccio nr. 24)

Cert, afirmația lui Eminescu după care geniul e o nefericire, se adeverește cu atât mai pregnant cu cât  este mai vădită genialitatea în creație. Un exemplu concludent îl reprezintă Niccolo Paganini; rămâne unul din cei mai mari violoniști ai tuturor timpurilor, chiar în lipsa înregistrărilor audio,  pornind de la compozițiile sale pe care el le și interpreta, în primul rând pentru că alții nu erau în stare; de aici i s-a și tras răul: atunci când (sub)mediocritatea gregară nu e în stare să înțeleagă geniul, începe să fabuleze până la ordinar; ca atare s-a acreditat prostia cum că geniul interpretativ al lui Paganini se datorează pactului cu Diavolul, lucru pe care, în halucinațiile unora,  l-ar fi vădit și tenul său negricios, privirea pătrunzătoare dar și constituția mai osoasă; vioara pe care își interpreta compozițiile era desigur un posibil dar al Necuratului, corzile fiind din intestinele unei amante ucise, fapt relevat de o întâmplare mai curând legendară: se zice că înaintea unui concert, bunii creștini ar fi aranjat să-i fie tăiate trei dintre corzile viorii; spre disperarea lor, Paganini a interpretat pe o singură coardă impecabil; adevărat sau nu, a fost  genialitate și nimic altceva. Modernitatea s-a străduit să aducă anumite explicații savante însă la nivel de media vizuală în cel mai bun caz. Pizzicatto-ul inventat de Paganini și virtuozitatea sa sunt puse pe seama degetelor sale alungite de la o boală; evident o aiureală ca și morbul lui Mozart de la carnea insuficient gătită. Au avut și au și alții degete alungite, chiar brațele dar nu produc decât penalități. Și, pentru a(-i) fi clar post mortem că nu te joci cu societatea creștină, sicriul cu geniul a fost ținut patru ani  într-o pivniță, apoi înmormântat undeva și în final, cu aprobarea Papei, la Genova, iar apoi iarăși exhumat și dus în cimitirul nou din Parma. Ne-am putea întreba cum erau în stare oamenii, melomanii să creadă asemenea  inepții în secolul XIX ??? Cert: dacă geniul e nemuritor prin creație, prostia e nemuritoare prin afirmație sau interogație; foarte recent se întreba o persoană (?), uzând de vectorul electronic democratic al zilelor noastre,  „Dar oare Paganini chiar a pactizat cu Diavolul?”, iar o alta „Oare chiar a avut talent?” Rămâne desigur o mare întrebare: ce s-ar face lumea fără Ucidă – l toaca???

Deci: Concertul pentru vioară nr.1 cu admirabilul Shlomo Mintz; apoi incredibilul Capriccio nr. 24 cu „diabolicul” David Garret în producția cinematografică The devilʹs violonist Paganini, ca o avanpremieră pentru cei care îl vor vedea și auzi  live mai la toamnă în capitală și la Cluj. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *