Archive for octombrie, 2023

Iudeu genial…

Iudeu genial…

trebuie considerat Iosephus Flavius. Indiferent de reproșurile care i-au fost aduse în primul rând de ai lui, Iosephus, prin tot ce a întreprins a probat faptul că pentru Patrie e mai bine să te străduiești să faci ceva decât să mori.  I s-a reproșat că a ocolit sinuciderea, când era […]

by · 25 octombrie 2023 · 0 comments · Agora, Punktul sensibil
 Antisemitismul e ca ploaia

 Antisemitismul e ca ploaia

Primii peste 20 de ani de viață i-am trăit, între 1944 și 1965, la Constanța, unde, cu excepția unor „glume” deplasate și a unor intonații voit grotești din partea unora, când auzeau că sunt evreu, nu am cunoscut personal antisemitismul. „Asta”, îmi spuneau mai târziu prietenii, „s-a datorat tiparului demografic […]

by · 24 octombrie 2023 · 1 comment · Analiza, Societate
Vocile

Vocile

Lumina asta îmi creează confuzii. Nu știu de unde vine. Drept e că nici nu știu prea bine unde sunt. În clar-obscurul acestui loc în care habar n-am cum am ajuns, nu disting foarte bine formele astea care se dezlipesc din ceață. Însă sunetele… Sunt atâtea zgomote. Seamănă cu cele […]

by · 23 octombrie 2023 · 0 comments · Agora, Punktul sensibil
MUSICA PURITAS DOMINICA (concluzia moralizatoare… )

MUSICA PURITAS DOMINICA (concluzia moralizatoare… )

din finalul marilor opere  mozartiene nu trebuie pusă pe seama libretistului (ar fi și ridicol în cazul lui Da Ponte…) ci în contul stupidei confuzii între planuri, uneori pe placul spectatorilor și al liderilor vremii. Ceea ce textul ar putea deteriora, „repară” geniul muzical al lui Amadeus. Să audiem cinci […]

by · 22 octombrie 2023 · 0 comments · ArtBazar, Sunet E-Wolrd
????????????????????????????????????

Pelerinajul la Roma bizantină – o prioritate pentru creștinul ortodox din clasa de mijloc în secolul XXI

Pelerinajele se fac la locuri și oameni, iar oamenii nu sunt mai importanți decât locurile în economia mântuirii. Atât oamenii, cât și locurile sunt lucrări ale lui Dumnezeu în lume. Cu o sensibilitate trează putem sesiza rosturile lor. Locurile care sunt centre în care s-au acumulat eforturile oamenilor coroborate cu […]

by · 21 octombrie 2023 · 0 comments · Agora, Punktul sensibil
Prevenirea căzăturilor

Prevenirea căzăturilor

După fractura de gleznă și scoaterea cizmei au urmat exerciții de fizioterapie care m-au trecut, succesiv, de la mers într-un picior cu un cadru imens, la pășit normal cu un cadru mic, apoi cu baston și, însfîrșit, la pasul anterior căzăturii. Am avut noroc de un fizioterapist care a știut […]

Justina Irimia Ultimul tango la Buenos Aires. O metropolă exotică pe înţelesul tuturor

Justina Irimia Ultimul tango la Buenos Aires. O metropolă exotică pe înţelesul tuturor

Editura Eikon recomandă cititorilor fermecătoarea carte a Justinei Irimia Ultimul tango la Buenos Aires. O metropolă exotică pe înţelesul tuturor. Monica Pillat semnalează că, în această ediţie revăzută şi adăugită, „autoarea evocă atmosfera fascinantă a Argentinei, o ţară plină de contraste uluitoare, de exuberanţă şi melancolie, unde imprevizibilul reacţiilor umane […]

by · 21 octombrie 2023 · 0 comments · Agora, Punktul critic
Virginia Woolf, Aventura lecturii. Eseuri alese

Virginia Woolf, Aventura lecturii. Eseuri alese

Editura Spandugino semnalează apariţia în colecţia „Perpetuo” a unei antologii din eseurile Virginiei Woolf, antologie intitulată Aventura lecturii. Pe copertă este reprodus un remarcabil portret al autoarei, realizat de pictorul Jacques-Émile Blanche în 1927. Selecţia, traducerea în româneşte a celor 36 de eseuri, precum şi notele explicative aparţin Monicăi Pillat […]

by · 21 octombrie 2023 · 0 comments · Agora, Punktul critic
TRANSATLANTIC. John Ashbery- Dar ce să înțeleagă cititorul din asta?

TRANSATLANTIC. John Ashbery- Dar ce să înțeleagă cititorul din asta?

    John Ashbery Dar ce să înțeleagă cititorul din asta?   Un lac de durere, o absență Poate duce la o mare care se deschide? Dă o raită Și uită-te cum secolele încep să se prăbușească Unul într-altul, ca podelele unei clădiri în flăcări, Până ajungem în după-amiaza asta: […]

by · 21 octombrie 2023 · 0 comments · Agora, Punktul sensibil
Note pentru un jurnal al despărţirii ( 200)

Note pentru un jurnal al despărţirii ( 200)

Asemeni morţii, dragostea nu poate închisă în cuvinte. Asemeni morţii, dragostea îşi trasează făgaşul care să o ducă, precum un drum de fluviu, spre largul unei mări cu care se să contopească. Asemeni morţii, dragostea nu poate avea sfârşit, de vreme ce în caligrafia ei adăugăm, an după an, speranţa […]

by · 20 octombrie 2023 · 0 comments · Cultura, Idei, Literatura