După fractura de gleznă și scoaterea cizmei au urmat exerciții de fizioterapie care m-au trecut, succesiv, de la mers într-un picior cu un cadru imens, la pășit normal cu un cadru mic, apoi cu baston și, însfîrșit, la pasul anterior căzăturii. Am avut noroc de un fizioterapist care a știut cum să adapteze exercițiile standard la persoana mea.
la sfârșit, el mi-a recomandat înscrierea la un curs gratuit destinat seniorilor, de două ori pe săptămână timp de 3 luni, intitulat Fall prevention, care să prevină altă căzătură.
M-am înscris prin telefon, am fost admisă, m-am dus la adresa indicată și am dat de o piațetă de magazine, nici urmă de sală, sau ce trebuia să fi fost. Noroc de celular, am sunat din nou, am fost îndrumată în altă parte, la o rezidență de bătrîni. Recepționista nu știa de mine, nici responsabila, bref, m-am întors acasă.
Totuși, Canada fiind o țară civilizată, am primit un telefon cu scuze de la cei care mă aprobaseră, lucrurile s-au aranjat și data următoare, într-o vineri (cursul e marți și vineri) m-am prezentat. Am fost îndreptată spre o sală cu scaune pe care ședeau cei 15-20 de seniori, eu fiind singura din exteriorul rezidenței. În fața grupului era un trainer, un bărbat care s-a prezentat cu un nume ininteligibil și care ne-a trecut prin diverse exerciții, așezați sau în picioare, a pus muzică și numai dacă-l întrebam la ce folosește acel exercițiu el ne spunea. Alfel, decorul sonor era doar muzica.
Spre sfârșit ne-a dat un exercițiu de meditație: închizi ochii și te gândești numai la respirație. Sinceră să fiu, eram cât pe-aci să adorm. Totuși am fost mulțumită. Înainte de a pleca, m-am uitat pe plăcuța de pe gâtul tipului, numele lui era ROLTON. Simplu, mi-am spus, am o prietenă în orășelul Bolton de lângă Montreal, schimb doar prima literă și am numele lui.
Data următore, marți, a venit altcineva, o tânără, care s-a prezentat tot cu un nume ininteligibil și cu care am făcut cam aceleași exerciții ca cele precedente, dar, spunea ea, în ritm mai lent. Cred că ritmul, dacă nu e stabilit clar, e foarte relativ. Exercițiile ei lente erau de fapt, pentru toți ceilalți rapide, iar pe cele rapide ale ei, nimeni nu reușea să le execute.
La sfârșit am rugat-o pe tânără să-și scrie numele pe o hârtiuță. Era NAV. Ha, mi-am spus, e inversul lui VAN, mașina care duce 7-8 persoane! Numele ei e ușor de reținut!
La începutul fiecărei lecții, de când am început, vinerea cu bărbatul, marțea cu tânăra , prima întrebare este dacă cineva își mai amintește numele lor. Sunt singura care dau un răspuns ( restul tac disciplinat), chit că, uneori mă trezesc spunând VAN în loc de NAV, tânăra râde și îi învață și pe ceilalți metoda de a-i memoriza numele.
Unii participanți sunt în scaune rulante, altii au cadru sau baston, dar marea majoritate sunt mobili și dinamici. Un domn vioi de 98 de ani, îmbrăcat la patru ace, are o privire care pare indulgență la schimbările sociețăii de azi. O doamnă uscățivă și elegantă, care poartă pantofi cu tocuri, nu renunță la ei nici la gimnastică! Altă doamnă, mai rotunjoară, în bună formă fizică, poartă multe coliere la gât și inele la toate degetele, ba la unele chiar câte două. Cum unul din exerciții este rotirea degetelor de la mâini, exercițiu căruia nu i-am găsit justificarea pentru a preveni căderile, numeroasele inele de forme și lățimi diferite împiedică mobilitatea degetelor. Acesta este de altfel singurul exercițiu la care ea nu participă. În plus, poartă un cordon pe talie de care sunt atârnate o mulțime de ormanemnte zăngănitoare, care îmbogățesc sonorul exercițiilor.
La sfârșitul lui octombrie este Haloween-ul, care cade într-o marți și, cum sunt singura care vin din exterior, mi s-a spus să vin costumată. Hm… Nu m-am costumat niciodată în cei 40 de ani de Haloween în Canada. Ce să inventez? Oare cizma pe care am purtat-o în spital ar fi motiv de distracție sau mai curând sperietură pentru ceilalți? Oare costumul lui Chaplin ar fi mai potrivit? Dar de unde să-l iau? Mai vedem.
Desene de Adelaida Mateescu