Robert Bly
Trezirea în miezul nopții
Vreau să spun cinstit ce-am auzit. A fost
Plăcut să ascultăm muzică aseară. E așa o
Bucurie să fim înspăimântați de viață, împreună.
Zăpada – pe ramuri, tristețea în mâinile tale,
Urmele pașilor în noroi, chipurile vechilor Inca,
Păstrăvii care așteaptă tot anul să cadă ghinda.
Cântărețul la sitar se aseamănă unui corb care zboară
În fiecare dimineață pe cer, deasupra crengilor negre
Și scoate șase țipete ascuțite, fără să-și aducă aminte de lumină.
Fiecare muzician vrea ca degetele lui să cânte mai repede
Pentru a putea pătrunde cât mai adânc în regatul suferinței.
Fiecare notă pe portativ cere încă o notă.
Mâna care a notat sunetele acestea
Este ca o pasăre care se trezește în miezul nopții
Și își ia zborul spre vechiul său cuib din munte.
Robert, nu știu de ce-ai avea tu așa noroc
Zilele astea. Cele câteva rânduri despre corbul
care țipă ascuțit sunt mai reușite decât o noapte întreagă de somn.
(Photo by Alan Gilbert Purcell/Fairfax Media via Getty Images).
Robert Bly (1926 – 2021) poet, eseist, traducător și activist american, unul dintre cei mai faimoși și marcanți poeți ai Americii (D. Gioia). Bly e cunoscut publicului larg ca autor al volumului Iron John: A Book About Men (1990, retipărit în 2001 cu titlul Iron John: Men and Masculinity). Bly a studiat la Colegiul St. Olaf din Northfield, Minnesota, pentru un an, apoi s-a transferat la Universitatea Harvard, unde a absolvit cu un BA, în 1950, studii urmate de un master la Universitatea din Iowa. Bly a fost primul poet official Laureat al statului Minnesota, între anii 2008 -2011. Enumerăm câteva titluri de cărți si anul publicării: Sleepers Joining Hands (1973), This Body Is Made of Camhor and Gopherwood (1977), This Tree Will Be Here for a Thousand Years (1979), Morning Poems (1997, Eating the Honey of Words (1999), The Man în the Black Coat Turns (1981) și The Maiden King: The Reunion of Masculine and Feminine (1999).
Robert Bly
Waking in the middle of the night
I want to be true to what I have heard. It was
Sweet to hear music last night. There is so
Much joy in being afraid of the world together.
The snow in the branches, the sadness in your hands,
The foot tracks in the mud, the old Inca faces,
The trout who wait all year for the acorns to descend.
The sitar player is so much like the crow, who rises
Each morning in the sky above the black branches
And cries six cries with no memory of the light.
Every musician wants his fingers to play faster
So that he can go deeper into the kingdom of pain.
Each note on the string calls for one note more.
The hand that has written all these sounds down
Is like a bird who wakes in the middle of the night
And starts out toward its old nest on the mountain.
Robert, I don’t know why you would have such
Good luck these days. Those few lines about the crows
Crying are better than a whole night of sleep.
http://www.loc.gov/item/94838478/
