La intrare, portarul sări în sus, uluit, cu ochii holbaţi la tabla neagră, străduindu se să înţeleagă minunea : de ce lista locatarilor pornise subit să scoată ţipete stridente ?
În timpul acesta, Margareta urca repede scara repetînd cu frenezie :
— Latunski 84… Latunski 84…
Iată, la stînga – 82, la dreapta – 83, mai sus, la stînga – 84 ! Aici ! Iată şi cartea de vizită : „O. Latunski“.
no images were found
Margareta descălecă de pe coada periei şi tăl¬pile ei înfierbîntate atinseră răcoarea plăcută a palierului. Sună o dată, încă o dată. Dar nu venea nimeni să i deschidă. Apăsă mai tare butonul soneriei, al cărei zbîrnîit îl auzea chiar şi ea în apartamentul lui Latunski. Da, locatarul aparta¬mentului 84 de la etajul şapte trebuie să i fie recunoscător pînă la moarte răposatului Berlioz, preşedintele Massolit ului, pentru că nimerise sub tramvai, şi pentru că mitingul de doliu fusese fixat tocmai în seara aceea. Criticul Latunski se năs¬cuse sub o stea norocoasă ; ea l a salvat de întîlnirea cu Margareta, ajunsă vrăjitoare în vinerea aceea.
Mihail Bulgakov
Maestrul şi Margareta
Traducere din limba rusă de Natalia Radovici
Colecţia Top 10+
Nimeni nu venea să deschidă. Atunci, Margareta se repezi în jos, cu toată viteza, numărînd etajele ; ajunse la parter, ţîşni în stradă şi, uitîndu se în sus, numără şi controlă de afară etajele vrînd să şi dea seama unde veneau ferestrele aparta¬mentului ocupat de Latunski. Erau, fără doar şi poate, cele cinci ferestre pe colţ, la etajul 7, cufun¬date în întuneric. După ce se convinse că nu greşeşte, se ridică în văzduh, şi, peste cîteva clipe, iat o intrînd pe fereastra deschisă într o cameră întunecoasă, unde se aşternea, argintie, doar o cărare îngustă strecurată de lumina lunii. Margareta alergă pe această cărare şi găsi pe dibuite comu¬tatorul. În clipa următoare întreaga locuinţă era luminată. Peria stătea părăsită într un ungher. După ce se convinse că nu era nimeni în tot apartamentul, deschise uşa de la intrare şi controlă dacă într adevăr pe cartea de vizită stă scris numele lui Latunski. Da, nimerise unde trebuia.
Se spune că şi astăzi criticul Latunski se face alb ca varul cînd îşi aminteşte de seara aceea cumplită, şi că pînă astăzi rosteşte cu devoţiune numele lui Berlioz. Nu se ştie cu ce delict sinistru şi infam s ar fi încheiat seara aceea dacă el ar fi fost acasă, pentru că Margareta s a întors din bucătărie cu un ciocan greu în mînă.
