Decalog mediatic

Urmărind cu (nemeritată dar intrigată) atenție discursul mediatic, mai ales în forma sa vizualizată, televizată adică, observăm o plăcere patologică  a  „vorbitorilor”  pentru malefic, urât, rău, imund și nefiresc. Toate exacerbate, devenind minciună. Intuim în spatele discursului  un adevărat decalog invocație, deloc testamentar, după cum urmează:

  1. Dă, Doamne, să fie și alți dumnezei afară de Tine! Să-și facă toți chip cioplit și asemănare a lucrurilor din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos…
  2. Și toți să se închine lor, să le slujească…Și fiecare să creadă că numai Dumnezeul lui e cel adevărat și pentru asta să-și batjocorească semenii și să-i omoare întru numele Lui. 
  3. Să ia cât mai mulți în deșert numele Domnului Dumnezeului lor, dar să rămână nepedepsit cel ce ia în deșert numele Lui. 
  4. Să nu-și amintească nimeni de ziua odihnei. Să trândăvească șase zile și în a șaptea să-și facă toate treburile sale. 
  5. Să nu cinstească nimeni pe tatăl său și nici pe mama sa și să-i fie bine și să trăiască ani mulți pe pământul de pe care i-a izgonit. 
  6. Să ucidă cât mai mulți: lehuza pe nou-născut, fiul pe tată, fiica pe mamă, cel băut pe cel necunoscut, credinciosul pe necredincios, tânărul pe bătrână, nepotul pe bunic, nepoata pe mătușă, duhovnicul pe țiitoare, învățăcelul pe dascăl.
  7. Să fie cu toții desfrânați; să  se împreuneze tatăl cu fiica, mama cu fiul, cel băut cu cea neprihănită, tânărul cu baba paralitică, schivnicul cu oaia, slujitorul din altar cu spovedita, stăpâna cu sluga, cel puternic cu cel fără de vlagă.
  8. Să fure cât mai mulți: odraslele de la părinți, cei avuți de la obște, cei săraci de unde apucă, cei ce conduc de la toată lumea, cei isteți de la cei proști, cei fără obraz de la cei ce roșesc, cei sfioși de la neatenți.
  9. Să mărturisească fiecare cât mai strâmb împotriva aproapelui său; copilul să-l mintă pe cel ce i-a dat viață, dascălul pe învățăcel, păcătosul pe duhovnic, preotul pe credincioși, doctorul pe cei în suferință, conducătorul pe cei ce l-au ales, plăsmuitorul pe cei ce privesc, judecătorul pe cel fără de vină. 
  10.  Să dorească fiecare casa aproapelui său; să dorească femeia aproapelui său, și ogorul și toate dobitoacele lui, că, poate, într-o zi le va avea. 

Corolar: și dacă toate astea nu sunt cu putință, Doamne, și Tu Însuți, poate, nu ești Cel ce este, ajută-mă totuși să le scornesc aievea încât să-mi fie gura spurcăciune, să verse scârnă și otravă, condeiul meu  să-l înmoi în scârnăvia gândirii, și slava-mi minciunii să-i duhnească măcar preț de o zi, să fiu dumnezeul clipei, cu orice preț, de-ar fi lucrarea-ți s-o întinez sau să-i aduc pieirea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *