E un fel de blestem care face că te apuci de scris mereu în ultima clipă. De licenţă, de proiectele mari, chiar master sau doctorat. E oare vreo ieşire din acest sistem de a face lucrurile pe final? Cei care fac asta spun, de obicei, « nu pot să lucrez […]
În acel oraș cu iepuri albi, din Alpi, aș fi vrut să trăiesc până la adânci bătrâneți. *** La balcoane, zgomotoase femei rujate și proaspăt coafate stăteau, fără excepție, pe scaune lungi, din plastic decolorat. În brațe, fiecare ținea, între două bârfe, un iepure alb, mototol de tandrețe […]
Aveam patru ani şi nu ştiam să scriu. Pe vremea mea copiii nu erau precoce, astăzi de la trei ani ştiu să manipuleze computerul. Fratele mai mare se pregătea să intre la şcoală. Eram obişnuită ca din resturile hainelor mamei să mi se facă şi mie o rochiţă. De aceea, […]
De ce scrieţi? De ce faci cutare lucru? Din plictiseală, din distracţie, din obişnuinţă, din lene, din silă, de nevoie, din capriciu. Ca să uiţi, ca să-ţi aduci aminte, ca să-ţi câştigi timpul şi, ultimă raţiune, „ca să întrebi dumneata”! (Mihail Sebastian) Din deprindere; dintr-un obicei prost, dintr-un viciu contractat […]
Cât pe ce să mă convingă domnişoara Macmacu’: “Păi vă spun sigur, cheia succesului e în online, exclusiv în online! Uitaţi-vă la marii zmei, la Gargarafu, la Floso, la Birlicu’! Ce expuneri! Ce idei! Ce conferinţe! Briliante! Sclipiri! TED-uri pur şi simplu! Reţeta! Soluţia! Audienţa! Click-u’! Lindicu’! Să stai cu […]
Cel mai frumos soi de inerție – când ajungi la capătul unei cărți și orice ai face, orice n-ai face, pentru o vreme continui să fii tot în poveste. Te plimbi pe străzi dar te rotești tot acolo, te uiți în asfalt și nu vezi decât tot ce e în […]
Să nu mai publici. Iată o hotărâre, un gest opus sinuciderii. Un gest care poate salva. Dacă ai căutat şi-ai tot căutat calea să ajungi iarăşi acolo, la începuturi, când scriai primele povestiri, când nu existai decât tu şi povestea – un om, pervazul, biroul şi cana, nevoia plăcută şi […]
Foarte, foarte rar mai scriu de mână. Până să apară PC-urile şi mai apoi laptopurile si feluritele tablete, băteam la maşină tot ce era text de publicat (traduceri, eseuri, interviuri, reportaje etc.). Aş putea aduna mii de dactilograme în cei aproape 40 de ani de când lucrez în presa culturală. […]
Mărturisesc, cu un sentiment acut de vinovăţie, că scrisul de mână e cumva secundar. Mare parte a procesului de scris se petrece cu ajutorul tastelor, iar la scrisul de mână recurg atunci când fişez, mă documentez. Am nevoie de şantier de lucru, iar atunci laptopul pare a nu fi îndeajuns. […]
Când vreau să văd pe cineva scriind de mână, dau fuga la părinţi. Deşi sunt oameni cu şcoală, nu au nici măcar maşină de scris, darămite computer. Tot ce scriu le iese de sub creion sau pix, indiferent dacă e vorba de-o listă de cumpărături sau de numele şi telefonul […]
