„Abia când nu mai citeşti cărţi, ci citeşti însăşi lectura, îţi dai seama că lectura eşti tu însuţi şi că n-ai aflat nimic dintr-o carte care să nu fi fost în tine de la bun început.” (Texistenţa, Mircea Cărtărescu, 2026) „Texistenţa”, cartea cea mai recentă a lui Mircea Cărtărescu, este […]
Posteritatea lui Radu Petrescu este, înainte de toate, posteritatea textului ortografiat cu majusculă în care se toarnă, delicat şi majestuos, întreaga sa literatură şi întreaga sa viaţă- “Jurnalul” este locul geometric al operei sale şi oglinda în care se contemplă privirea ce se caută pe sine. Căci nimic nu există […]
Preasfinţitul Mihai Frăţilă întruchipează, în vâltoarea lumii noastre de astăzi, o gravitate senină a înţelepciunii: mai mult decât un înalt prelat al Bisericii Române Unite cu Roma, domnia -sa este vocea a cărei ambiţie este aceea de a construi, prin text şi cuvânt, puntea dintre credinţă, cultură şi curgerea zilelor. […]
Cel din urmă cer pe care ochii noştri îl mai pot zări este cel copleşit de sori magnetici ai visului: dincolo de cortina electrică a retinei de noapte se află locurile unde cei vii şi cei morţi sunt una, inseparabili, prinşi în conversaţia purtată de buzele ce nu mai pot […]
„Ce caut și nu găsesc”, cam în jurul acestei întrebări literar-existențiale se învârt personajele din „Frumoasa fără corp” a lui Gheorghe Crăciun. Scriitorul mărturisește că cele două aspecte în jurul cărora gravitează această a treia parte a unei trilogii a sale ar fi idealul erotic inaccesibil și condiția imaterială a […]
Îar atunci când închidem ochii spre a visa ceea ce iveşte în faţa ochilor noştri uniţi şi himerici este silueta fragilā a unui oraş provincial: strāzi, amieze, vise şi dor se contopesc în aerul pe care îl respirām, treziţi la cea din urmā viaţā, aceea a literaturii. Şi doar aici, […]
Literatura este singurătate: corpul de cuvinte şi de pauze în care se toarnă cel care scrie este asemeni unei urne funerare adunând timpul scurs, ca pe un rod al toamnei agonice. Literatura este singurătate şi nimic din rândurile ei nu poate oferi sentimentul de fericire factice al unei fotografii decupate […]
Operând cu estetici precum cea a răului, a şocului sau a misterului, Barbey d’Aurevilly, în „Diabolicele”, redă răului ceea ce este al răului, adică partea sa de sublim. Caută, prin mister, şoc şi neînfricare faţă de abominabil să transforme răul într-un fapt estetic. Iar estetizând răul, recuperează din el, ceea […]
Şi ce vom mai putea fi noi, în clipa în care literatura ni se va închide, asemeni unui cer copleşit de norii de bazalt ai unei ierni impenetrabile şi ceţoase? Şi care va mai fi rostul acestor mâini care există doar spre a căuta mişcarea de taste ivită din adâncul […]
Decembrie este poarta la care bat cei de demult spre a trezi lumina unui timp devenit, prin atingerea morţii, doar textul ce creşte asemeni unei respiraţii de fum: destinul se distinge ȋn ecranul de pixeli, iar mâinile ce ȋmbătrânesc urmează transa dorului hrănit din arderea de sine. Decembrie este puntea […]
