Am fost iarăşi vreo trei zile prin spital, pentru ceva greu în sine dar care s-a terminat cu bine. Am stat pe acolo, practic nu am dormit deloc trei zile, am stat de veghe şi pe holuri şi am coborât la cafelele le ora 3 noaptea. E ceva special cu […]
Stãteam în dreptul unei porţi Care lucea în întuneric, Vrând s-o deschid, am dat de-o uşã Cu pâlpâiri ca de jãratec, Iar dincolo de ea, ajunsã, Mã aştepta o uşã-nchisã Cu licãriri de nestemate. Când mi-am întors târziu privirea, În urma mea crescuse larg Un coridor fãrã oprelişti, Lin ca […]
Se poate trăi o viaţă normală, împăcată, fericită, într-o lume nebună, depresivă şi degradată? Unii spun că da. Nu mă refer la întrebarea dacă poţi fi fericit când ceilalţi sunt nefericiţi, sau bogat între săraci. Mă refer la faptul că e tot mai evident că lumea în care trăim devine […]
Orice examen e un test, şi deci presupune o trecere, o iniţiere. (Asta dacă îţi pasă cât de cât de acel examen). Ei bine sunt două categorii de examene: cele normale, şi apoi cele care ne depăşesc puterile. Cele anormale dacă vreţi, mai degrabă în sensul de supra-normale, sau complet […]
Romantic,distrat, încurcă-lume, luptându-se cu propria lui timiditate, aruncat de destin în cele mai stranii şi bizare aventuri, cu aerul de lungan al unui nou Monsieur Hulot, Pierre Richard a definit, cu fiecare rol şi cu fiecare film, o artă ce combină gagul şi duioşia. Niciodată caustic, niciodată tentat de jocurile […]
De obicei avem nevoie să aducem lucrurile la zero pentru a putea merge mai departe. E o nevoie normală şi greu de depăşit. Vrei să ajungi la zero în conturile bancare, în relaţii, în hainele de spălat, în planurile de termen scurt saude viitor. Ai, încă, un fel de iluzie, […]
Cuvinte mari, cuvinte mici îţi dau iluzia că-s aici, Că mă cunoşti ştiind pe de rost Ce-am povestit că aş fi fost. Dar literele ies din toc Puse pe şotii şi pe joc, Aşa că versul cel mai slut E masca unui zeu pierdut Şi ritmul strofei, fermecat, scrăşnet bine […]
Toată copilăria şi adolescenţa mea sunt legate de cartierul Titan din Bucureşti, unde un fel de centrală face un sunet anume noaptea, iar când vine gerul iarna şi revii seara spre casă se aude doar centrala aceea, şi apoi murmurul larg cât Calea Lactee al amintirilor care te însoţesc la […]
Observaţia e că azi nu mai aflăm pentru ce trăim, sau pentru ce muncim, nici după vârsta de 22 sau sau 28 de ani. Pe la 18 ani mai sperăm într-un răspuns. Apoi, luăm act de complexitatea situaţiei. După care ni se pierd urmele faţă de familie, şi totodată se […]
În principiu nu îmi place să spun “se putea mai rău”. Dar aşa este. Sunt etape ale vieţii, de exemplu când bunica pe care toţi o iubesc e bolnavă, iar toată familia se ocupă de ea. Iar apoi trece acel episod, din păcate bunica nu mai e, dar te bucuri […]
