Pentru ce să mulţumim la sfârşit de an

În principiu nu îmi place să spun “se putea mai rău”. Dar aşa este.
Sunt etape ale vieţii, de exemplu când bunica pe care toţi o iubesc e bolnavă, iar toată familia se ocupă de ea. Iar apoi trece acel episod, din păcate bunica nu mai e, dar te bucuri că nu mai trebuie să fii legat de un program special pentru un bolnav. Care e de fapt partea bună, e în faptul că bunica nu mai e, sau în faptul că poţi fi liber?
Nu vreau să spun că mă bucur că bunica nu mai e, nu vreau nici să spun că mă bucur că mă sculam pe la 3 noaptea să o întorc pe pat să nu aibă răni. Vreau sa spun că dincolo de aceste dualităţi care apar în tabelele americane Swot, de subiectiv / obiectiv, pozitiv / negativ, şi de fapt avantaje mici / avantaje mari sau avantaje roz / avantaje albastre, trebuie să observăm că minunea care ni se oferă uneori în viaţă e că sunt şi perioade în care nu suntem obligaţi să facem astfel de calcule. Asta e minunea. Nu suntem obligaţi să alegem între faptul că bunica nu mai e, sau că bunica ne ocupă tot timpul iar asta ar trebui să ne preocupe în vreun fel.
Oricât ai iubi o bunică, e greu să te ocupi de ea. Dar, şi mai greu e să analizezi situaţia, cât e bine, cât e greu, care e părerea ta, ce simţi conştient şi subconştient, care e judecata corectă asupra vieţii tale din ziua cutare, din luna cutare, din perioada în curs.
Şi atunci, dacă am mai trecut un an, sau jumate de an, în care nu a trebuit să facem astfel de calcule sadice si cinice, în care nu a trebuit să facem judecăţi de valoare între lucruri care nu pot fi comparate de fapt, ei bine ar trebui să mulţumim.
Iar mulţumirea e inutilă fără o promisiune.
Şi promisiunea de făcut, pentru noul an, pentru restul vieţii, e simplă: să folosim acest timp de pace, de răgaz, timp fără calcule, deci fără suferinţe dominante, fără valuri la suprafață, fără blocaje în programul vieţii, la fel cum l-am folosi dacă bunica ar fi încă bolnavă: pentru tot ceea ce merită “mai mult decât restul”.
Pentru tot ceea ce, greu sau uşor, ne leagă de acele lucruri şi valori care fac lumea oamenilor diferită de cea a stelelor reci, a animalelor cu colţi, a sufletelor mutilate care nu mai ştiu de mult de ce ocupă funcția pe care o ocupă.
Pentru tot ce face lumea oamenilor o lume a inimii, în pofida tuturor celorlalte lucruri fără de inimă, adică majoritatea.