poate fi atins neîndoielnic doar în marea muzică, dacă ne raportăm la înțelesurile lui sublimis care trimit la înălțimile celeste; dar, desigur, fiind implicată durerea, iraționalul, relația devine sublim negativă. Ca atare, Floria Tosca, deși fidelă Divinității și Fecioarei, ajunge să se întrebe, „de ce, Doamne, mi-ai făcut astfel?”, rău, […]
Se împlinesc 350 de ani de la nașterea venețianului Tomaso Giovanni Albinoni (1671 – 1751); lesne de observat că în categoria sa a fost un longeviv dar, ironie, o destul de mare parte a operei sale s-a pierdut în … al doilea război mondial; și astfel, Adagio, poate cea mai […]
În această dimineață nebună după citit pe plăcuțe de frână, așteptând verdele sau, și mai rău de-atât, în coloană, numele tău, m-aș angaja ca mecanic, în cazul cel mai puțin fericit, la garajul Bibliotecii, în care se schimnicea și azi-noapte-Alexandria, din Zimnicea.
Nu voi relua cele sugerate acum câteva zile. Compoziția lui Donizetti, Fausta , e o capodoperă mai rar interpretată. Muzical e deosebită dar libretul scris parțial de compozitor (cel care l-a început murise pe la jumătatea textului) se înscrie în ceea ce aș numi „ea trebuie neapărat să moară”, adică […]
Ți se mai pare acum, pe lumină, corpul tău abandonat o mașină furată ieri-dimineață-n Germania și-adusă aici, aseară, cu sania trasă de reni, pe sub câteva rochii verzi, de fostul șef al vămilor, Smokie, după ce cămașa mea în carouri a schimbat azi-noapte două Renault-uri?
Dacă ploaia, colț cu Pierre de Coubertin, la parter, n-ar sta să vadă, din patru-n patru episoade, cum, cadru cu cadru, trec Paralympics, nu și-ar mai face cu Twin Peaks câte-o fractură de craniu frunzele de cupru-straniu?
Din „marea carte a istoriei” nu se învață nimic, proba cea mai concludentă fiind evenimentele care se repetă supărător într-o formă sau alta. Mirabil însă e să constați că marea muzică e cea care aduce armonia perfectă între oameni, indiferent de considerentele „definitorii” în timp și spațiu. Ce poate fi […]
Azi e cald și cred că îți pasă, nu-i așa?, de fața de masă la care stăteam când Suzuki n-avea cum s-o scoată din muchii, dar vezi că,-n februarie, are vânt potrivit până la tare si deja ajunge la Rolf Bossert, și nu ninge de golf.
Trebuie să fii geniu componistic ca să transformi motivul principal al unui imn de Stat într-o arie de operă; mai trebuie să ai și norocul ca imnul respectiv să nu se fi schimbat de nu știu câte ori, astfel încât melomanii să poată recunoaște, în timp, despre ce este vorba. […]
Noaptea, ce pasăre bobul de mazăre e la piciorul meu când ai zborul numai c-un geamăt mai plin de freamăt și doar c-un dram de loc la geam?
