MUSICA PURITAS DOMINICA (baritenorul… )

reprezintă în cadrul interpretativ masculin o culme a complexității Creației: poate aborda în egală măsură rolurile de bariton precum și pe cele de tenor. E definit în unele dicționare ca o voce care cântă baritonal dar în egală măsură și cu o gamă de tenor. Ideea de baritenor apare în perioada barocă dar este abandonată efectiv în favoarea categoriei castrati, revenind după dispariția acelora. În esență baritenorul este condiționat în primul rând de un talent dual am putea spune și de puterea individuală de a se dedica în egală măsură celor două capacități vocale pe care i le-a oferit Creatorul.  Nu întotdeauna e simplu: cazul cel mai relevant îl reprezintă Jonas Kaufmann, care, până a se afirma ca tenor de prim rang, a trecut la începutul carierei printr-o adevărată criză: bariton sau tenor? În ciuda clarificării vocale, e evident pentru orice meloman că nu întâmplător unii cunoscători în consideră (aproape) baritenor, deși Jonas nu abordează nici un rol de bariton tocmai în urma clarificării amintite. Recent, în 2021 a apărut CD -ul intitulat chiar BARITENOR cuprinzând 18 arii interpretate de americanul Michael Spyres, neîndoielnic cea mai autentică și fascinantă îmbinare de bariton și tenor. Să audiem deci o arie cu  (tenor?) Jonas Kaufmann, apoi arii de tenor, de bariton cu același Michael Spyres, la fel de bun în … amândoi. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *