Din adâncuri
Absenţa Ta era mormântul Ce mã-nchidea pe totdeauna În pãrãsire şi uitare. Dar din adâncuri vine-o boare Care deşteaptã-n mine Raiul, Descãtuşându-mã din moarte. E duhul Tãu care-mblânzeşte Stihiile singurãtãţii, Fãcând din hãuri o grãdinã.










