Mîinile albinoșilor

„Malawi va oferi recompense de până la 7.000 de dolari pentru informații privind răpirile și uciderile persoanelor cu albinism, măsura venind în condițiile unei revolte în rândul populației din cauza lipsei de acțiune a guvernului în această problemă, transmite Reuters. Credința în vrăjitorie este larg răspândită în zonele rurale din Malawi, una dintre cele mai sărace țări din lume. Din această cauză, apar ucideri rituale, în special ale albinoșilor, din cauza credinței că părți din trupul lor pot aduce bogăție. Noua campanie împotriva uciderii albinoșilor vine după uciderea, de Anul Nou, a lui Yasin Phiri, în fața copilului său. Presa locală a scris că i-au fost tăiate mâinile și organele sexuale și i-au fost scoși dinții. După această crimă, organizații civile locale și internaționale au cerut guvernului să ia măsuri” (Hotnews, 1 martie 2019).

În anul 1014 are loc bătălia de la Kleidion dintre armata bizantină a împăratului Vasile al II-lea și armata bulgară a țarului Samuil. Bulgarii încearcă să reziste asediului trupelor imperiale, însă sînt încercuiți și zdrobiți. Bizantinii iau 15 000 de prizonieri. Înfuriat din pricina faptului că îl pierduse în luptă pe unul dintre cei mai pricepuți generali ai săi, Theophylaktos Botaneiates, Vasile al II-lea ordonă ca prizonierii bulgari să fie mutilați : li se taie mîinile și li se scot ochii. Doar 150 dintre ei scapă ceva mai ușor, pierzînd un singur ochi, în așa fel încît să rămînă capabili să-i conducă pe ceilalți în fața împăratului lor. 14 850 de orbi și ciungi plus 150 de chiori pornesc un marș lung și dureros, însoțit de vaiete cumplite și lamentări sfîșietoare, care se termină cu o defilare grotescă în fața țarului Samuil. Acesta, incapabil să suporte intensitatea ororii, suferă un atac de apoplexie și moare. Imperiul lui se prăbușește în doar cîțiva ani și Bulgaria intră sub stăpînirea Imperiului bizantin. Vasile al II-lea capătă supranumele Bulgaroctonul, adică ucigătorul de bulgari.

Tamerlan nu dovedește pic de milă față de dușmanii luați prizonieri, astfel că imperiul său e presărat cu piramide din capete de om. Prima piramidă e construită în anul 1382. Trimis să reprime revolta orașului Herat, al treilea fiu al lui Tamerlan, Muran Shah, construiește o piramidă din capete de om și mortar. În anul 1383, după revolta regiunii Sistan, 2000 de prizonieri vii sînt amestecați cu cărămizi și argilă pentru construirea unui minaret. În anul 1387, bărbații din Ispahan se revoltă împotriva oamenilor însărcinați cu strîngerea impozitelor trimiși de Tamerlan. Unele surse spun că sînt ridicate 34 de piramide formate din 70 000 de capete, în vreme ce alte surse vorbesc doar despre 42 000 de capete folosite pentru construirea a 28 de piramide de cîte 1500 de capete. În 1401, după cucerirea Bagdadului, sînt construite 120 de turnuri de căte 750 de capete, ceea ce însemnă că pentru ridicarea lor au fost uciși 90 000 de oameni. Dacă n-ar fi murit în mod neașteptat în timp ce se afla în drum spre China, Tamerlan ar fi cucerit fără îndoială Imperiul de Mijloc, lăsînd în urma lui sute de piramide din capete.

Cruzimea lui Ferrante, rege al Neapolelui între 1458 și 1494, se manifestă altfel. Bastard al regelui Alfonso cel Magnanim, amenințat mereu de comploturi și de trădări, el își face, cum ne spune Burckhardt, „o obișnuință din faptele cele mai monstruoase”. Marile sale plăceri ne sînt descrise astfel de istoricul elvețian : „În afară de vînătoare, pe care o practica fără cruțare, mai avea două mari plăceri : să-i știe pe dușmanii săi, care fuseseră prinși de vii, închiși în cîte-o cameră bine păzită, și să-i aibă tot timpul în apropiere pe dușmanii morți, bine îmbălsămați, îmbrăcați de preferință în veșmintele ce le purtaseră în viață. Rînjea cînd vorbea cu prietenii intimi despre prizonerii săi;  din colecția de mumii nu făcea nici un secret. Victimele sale erau în cea mai mare parte oameni răpiți prin trădare, uneori smulși chiar de la masa lui regală”.

Ivan cel Groaznic își muncește mereu mintea pentru a găsi noi forme de a provoca suferință. Nemulțumit de lipsa de ingeniozitate a călăilor săi, obișnuiți să folosească doar un set limitat de metode de tortură, pe care le învățaseră probabil pe cînd își făcuseră ucenicia, el le sugerează noi posibilități de a schilodi și ucide. Hotărît să-i pedepsească pe călugării care refuzaseră să-i predea un inventar complet al tezaurului mănăstirii lor, îi închide într-o curte înconjurată de ziduri înalte împreună cu cîțiva urși sălbatici, oferindu-le ca arme împotriva fiarelor doar niște mătănii și niște țăruși. Pe medicul său, Elizeu Bomelius, îl frige ca pe un pui la rotisor, după ce îi smulsese picioarele. Pe vistiernicul Funikov îl stropește, pe rînd, cu apă rece ca gheața și cu apă clocotită pînă cînd pielea i se desprinde de trup. Pe un alt boier îl lasă în seama cîinilor de vînătoare pentru a fi sfîșiat de viu. Însă capodopera sa în materie de cruzime e uciderea locuitorilor orașului Novgorod. Poruncește ca toți preoții și călugării din oraș să fie omorîți cu lovituri de măciucă, în vreme ce pe ceilalți locuitori îi împarte în grupuri de cîte 1000 de oameni. Ei sînt aduși în fața lui și sînt apoi tîrîți legați de sănii pe apele înghețate ale rîului Volkov, fiind înecați. Cei care încearcă să se salveze sînt loviți cu securi, pari sau săbii de către mercenarii țarului aflați în bărci. Pier astfel, într-un interval de cinci săptămîni, între 15 000 și 60 000 de oameni, sursele istorice avansînd cifre diferite.

Ivan nu se mulțumește doar cu atît, rafinamentul său întru cruzime își atinge apogeul cinic în acest fel : îi obligă pe fiii aflați în închisoare să-și ucidă tații pentru a scăpa cu viață, iar apoi îi acuză de paricid…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *