Din adâncuri

Absenţa Ta era mormântul
Ce mã-nchidea pe totdeauna
În pãrãsire şi uitare.

Dar din adâncuri vine-o boare
Care deşteaptã-n mine Raiul,
Descãtuşându-mã din moarte.

E duhul Tãu care-mblânzeşte
Stihiile singurãtãţii,
Fãcând din hãuri o grãdinã.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *