În canonul literaturii dedicate timpului comunist şi suferinţei, cărţile Lenei Constante stau pe acelaşi raft cu “ Jurnalul Fericirii “ a lui Nicolae Steinhardt. Şi aceasta nu doar din raţiuni ce ţin de regimul literar al capodoperei, ci şi din motive care trimit la dimensiunea etică şi formativă a textelor […]
Receptarea critică este, în cazul Lenei Constante şi a textelor ei, mai mult decât o simplă formulă de curtoazie intelectuală. Fiecare rând pe care un exeget sau traducător străin îl aşterne este un omagiu adus destinului excepţional al cărţii înseşi. Un destin care face corp comun cu destinul unic şi […]
Păpuşile Lenei Constante sunt expresia nu doar a unei pasiuni artistice, ci şi a unei căutări a inocenţei. Polivalentă, personalitatea ei implică şi fondarea, în România, a unei arte ce îşi va construi, timp de decenii, identitatea. În 1945, Lena Constante se află printre cei care dau viaţă teatrului “ […]
EL: în supliment la suplimentele Florilegiului personal, a notat cu litere de baclava impresiile ultimei iubiri. Migdalele și siropul de miere nu făceau decât să pună sare pe rană… Uneori a privit continentele ca pe niște insule mai mari înconjurate de multă apă. Consecutiv, a privit insulele ca pe niște […]
Departe de a prilejui o revelaţie cu privire la natura ascunsă a individului, jurnalele Monicăi Lovinescu se înscriu, firesc, printre preocupările în slujba cărora şi-a aşezat întreaga existenţă. Lupta în care s-a angajat de la începutul exilului şi până la sfârşitul zilelor poate fi asemuită cu o confruntare cu morile […]
Ar trebui să ne amintim, în aprilie, de moartea Monicăi Lovinescu. S-a produs la Paris, în primăvara lui 2008, la numai doi ani după cea a soțului, Virgil Ierunca. Cei doi au alcătuit cel mai renumit cuplu de intelectuali al României post-belice, cu cât mai departe de țară, cu atât […]
Scrieţi, primiţi scrisori? În secolul computerului şi al tabletei, al telefonului mobil mai aşterneţi pe hârtie mesajul către cei apropiaţi, mai aduceţi pe această cale vestea cea bună sau cea mai tristă, încredinţând-o poştei? Aveţi cunoştinţă de acele trecute veacuri când femei ilustre precum doamnele de Sevigné, de Staël, doamna […]
În fiecare zi aceeași poveste: când soarele răsărea, o luau de la capăt, răbdători, cu ce aveau și ei la-ndemână – însă noaptea lăsa în loc de fiecare dată un delușor roz de moloz. Era, firește, o treabă murdară, dar asigurarea acoperea totul.
Evident, despre filiaţia caragialiană a poeziei lui Cristian Popescu s-a scris mult şi apăsat. După cum, de altfel, era şi natural să se scrie – mai întâi pentru că poetul însuşi se revendică explicit în textele lui, în repetate rânduri, de la marele clasic; apoi, pentru că revelatoarele texte din […]
Un pod de gânduri Deasupra orelor târzii Se arcuia un pod de gânduri Pe care, noaptea, două păsări Îl luau în cioc, zburând cu el Până la marginile lumii, Când îl lăsau încet în jos Să lege veghea de-adormire Şi să ne ia-n acelaşi vis. Întoarcerea acasă Aievea merg pe […]
