Unde s-ar putea situa Rezervaţia de îngerii (Humanitas, 2013) a lui Emil Brumaru? – Cu siguranţă nu pe bolta cerească de deasupra Alpilor, unde sălăşluiesc îngerii înspăimântători şi maiestuoşi ai lui Rainer Maria Rilke, cu care Emil Brumaru polemizează în mod explicit :
Aş vrea să mă întâlnesc cu îngerii lui Rilke, Poetul,
Măcar o dată pe an,
Să discutăm şi să punem ţara la cale pe-ncetul
În Poiana lui Iocan.
Aştia prea ne iau de tâmpiţi, băga-i-aş în mătasa broaştei de bombălăi,
Prea ne freacă menta în scrob, prea vorbesc cu guiţ
De purcei!
M-am săturat, vreau să beau apă cu gura lipită de o cişmea,
Direct.
Şi-apoi să mănănc un kil de halva
Şi să citesc Domnul Puntila şi sluga sa Matti de Brecht.
[Aş vrea să mă întâlnesc cu îngerii lui Rilke…]
Îngerii lui Emil Brumaru trăiesc pe pământ, printre melcii, fluturii, ciupercile, flora, roua şi curcubeele din Podişul Moldovei. Ei nu sunt îngeri „aristocratici”, gravi şi terifianţi, cărora le sunt adresate adânci şi solemne interogaţii metafizice din turnurile unor castele alpine, precum Duino sau Muzot, ci îngeri „ţărăneşti”, zglobii şi poznaşi, care pot fi intâlniţi în preajma modestelor case din satele moldave cu cişmele, precum satirii lui Dionisos de odinioară:
Îngerii noştri s-au învăţat, câte doi,
Să se joace, sărind din muşuroi în muşuroi
De cârtiţe moi.
Bat din aripi ca şi cum palme’s
Ce-aplaudă şuvoiaele miresmelor calde
Curgând din flori mari spre Doamne-Doamne.
Şi-încet se-apleacă deasupra izvoarelor,
Muindu-şi nimburile şi vârful picioarelor,
Şi-adormind în boarea lor.
[Îngerii noştri s-au învăţat (I)]
Aici, în Rezervaţia moldavă de îngeri, lucrurile nu se petrec ca la Carte, căci divinul are regulile lui aparte şi manifestări deprinse încă din lumea lui Pan, adică din lumea de dinaintea Cărţii. Dumnezeul cel Nou, chiar dacă rămâne fără doar şi poate Marele Supraveghetor al rezervaţiei, închide ochii la voluptatea îngerilor, a zânelor şi a oamenilor, la traiul lor frivol şi dionisiac, rezumându-se doar la a-şi face uneori simţită cu blândeţe autoritatea, pedepsind câte un înger impudic sau lasând câte un cuplu uman dincolo de Poartă :
La început a fost cuvântul,
Pe urmă ai venit chiar tu,
Mult mai uşoară decât vântul.
……………………………………………
Şi să-mi aduci, de dimineaţă,
Umerii-nguşti cu întresânii,
Plini de-o mireasmă şi-o dulceaţă,
Prinşi în căuşul moale-al mâinii,
Ce-o ştiu doar eu până la moarte.
Iar Dumnezeu s-a-ntors pe-o parte
Spre-a nu zări ce scrie-n carte…
[Cântec naiv (La început a fost cuvântul)]
…………………………………………..
Unde balaurii cei vechi se peticesc
Cu solzi de-argint şi zânele fac tumbe
Fiindcă nu ştiu cu tălpile să umble
Ca oamenii pe globul pământesc ;
Iar Dumnezeu le iartă şi le lasă
Să îşi arate şoldurile mătăsoase…
[E-ndrăgostită roua de-un ciuperc rotund…]
…………………………………………….
De-aceea stau ruşinaţi şi spăşiţi
Şi-aşteaptă să fie pocniţi
De mânia lui Dumnezeu
C-un proaspăt şi lat curcubeu.
[Mânia lui Dumnezeu]
………………………………………..
Care de care mai fără de lege
Încât nimeni în stare să-i dezlege
Nu poate, ci doar Domnul înţelege,
Închide ochii, se preface blând,
Şi-i lasă să trăiască pe pâmânt
[Poveştile n-au timp să se sfârşească (I)]
………………………………………
Tu care-mi eşti făptură coaptă-n mură
Şi sângerezi întruna din păcat
Fâcut demult în raiul din Scriptură
Sub mărul de atâta rod surpat
Încât nici Dumnezeu nu ne mai ceartă,
Ci doar ne-alungă dincolo de Poartă
Suflându-ne, ca-n păpădii, pe vânt în soartă…
[Nu poţi să fii decât în ce-i frumos?]
La o primă vedere, rezervaţia terestră de îngeri-satiri a lui Emil Brumaru poate părea mai accesibilă decât distanta boltă celestă populată de îngerii înaripaţi, terifianţi şi impenetrabili, ai lui Rilke. Dar această impresie este înşelătoare. Rezervaţia chtonică de îngeri a lui Brumaru, identificabilă cu lumea arhaică rurală din Podişul Moldovei, este anterioară lumii metafizice pe care o scrutează Rilke, iar îngerii săi pre-rilkieni, deşi tereştri şi deci aparent mai accesibili, sunt – precum orice specie care trăieşte într-o rezervaţie – o specie pe cale de dispariţie. Rezervaţia de îngeri are un viitor incert. Ea reprezintă un rest dintr-o lume mitică fabuloasă demult revolută, care a fost conservat până azi doar prin indulgenţa nemăsurată a lui Dumnezeu.