a unor capodopere probează că așa zisa critică de artă nu are nimic cu recunoașterea valorii, ci eventual cu spiritul de clică, sau nici atât. Trei cazuri celebre în muzică:  Beethoven, compunând Missa Solemnis, a înaintat oferta către patru editori. Surpriză (?): prima audiție a avut loc la Sankt Petersburg […]

în marile creații de operă se împart în două categorii: în prima se încadrează cele care acționează manu propria, neavând nevoie de ajutor. În Lucia di Lammermoor crima Luciei generează însă în plan muzical celebra Arie a nebuniei. S-o ascultăm și în concert și în spectacol, interpretele ne mai necesitând […]

chiar fără s-o recunoaștem (din proprie experiență), respectă etimologia din excusatio, adică scuză, apoi justificare, în fine pretext. Înainte de apariția operei, nevoia de scuză în fața Atotputernicului a generat forma Parce Domine; să audiem un gregorian și o compoziție a flamandului Jacob Obrecht din secolul XV. În operă scuzele […]

dar și „prințul muzicii”, cum îl numeau cu admirație și respect musulmanii din Istanbul pe Kantemiroglu, Dimitrie Cantemir al nostru, rămâne întruchiparea universalității muzicii, dincolo de naționalitate și religie mai cu seamă. Admirația este explicabilă și prin aceea că Dimitrie rămâne în conștiința muzicală turcă musulmană în calitate de creator […]

își au locul lor firesc în muzica clasică de vreme ce majoritatea lor e cântătoare, generând deci inspirație pentru compozitori. Deja în Renaștere francezul Clément Janequin compune Cântul păsărilor. Mult mai târziu, cântă despre păsările din foișor, Les oiseaux dans la charmille, Olympia, personajul „robotizat” al lui Offenbach; impecabil până […]

în marea muzică sunt adaptate situației: pot genera un duet splendid precum în Lakmé. O probă de necontrazis: Netrebko și Garanča. Lucrurile se schimbă când Diavolul preia conducerea precum în Faust: florile nu rezistă intențiilor amoroase. Frumusețea florilor devine o minune la Ceaikovski  în Spărgătorul de nuci. Există însă și […]

în marea operă ia forme diverse în funcție de „combinațiile” doamnelor, nu întotdeauna reale. O trăsătură le este însă comună geloșilor: dorința de a ucide dusă la împlinire manu propria și nu prin  intermediar. În Un ballo in maschera finalul ar putea fi frumos mai ales că adulterul nu e […]

reprezintă în marea operă cel mai adesea elementul de echilibru, sobrietate și statornicie. Vom urmări câteva ipostaze: soția iubită (sposa amata) la Händel în Rinaldo; soția disprețuită (sposa disprezzata) la Vivaldi; soția nefericită (sposa infelice) la Donizetti în Poliuto; soția în statornică așteptare, cu deznodământ fericit, iarăși Händel cu Rodelinda; […]

este neîndoielnic îndemnul cel mai frumos și însuflețitor adresat credincioșilor creștini pe cale muzicală și nu întâmplător, căci se îndreaptă DEO, către Dumnezeu.  Cel care îi conferă sensul cunoscut azi în muzică este Sfântul Ieronim prin Vulgata: a scoate strigăte de bucurie, a jubila (în sensul frumos al cuvântului…), pornind […]

Iubirea divină se dovedește malefică, egoistă atunci când e în joc viața tinerilor căci. observa un roman „cei iubiți de zei mor tineri”. Vremurile s-au schimbat (probabil) dar adevărul nu. Scriam la moartea lui Dmitri Hvorostovski despre o posibilă gelozie a Creatorului față de propria-i creație. Și exemplele continuă. La […]