Errare humanum est

A greși este omenesc ne învață Seneca. Omul nu e perfect, drept care o mulțime de greșeli i se iartă. Numai perseverența în erori e de neiertat, altfel ele se trec cu vederea. Iar când e vorba de cele care au un remediu scump, corectarea lor e adesea părăsită.

Distributorul pentru dezinfectat mâinile

Errare-humanum-est-1Nu cred că mai e cineva pe planetă care să nu fi aflat, până acuma, că un nou obicei pe care trebuie să ni-l însușim este folosirea pentru mâini a unei soluții dezinfectante. Mai mult decât atât, la magazine, policlinici și în multe alte locuri publice se află la intrare un recipient cu asemenea soluție, pus la dispoziția publicului.

La noi în bloc s-a montat de asemenea un distributor de soluție dezinfectantă la subsol, lângă lift. S-a ales cea mai simplă formulă de fixare pe perete, lipitul. Drept care, într-una din zile, am văzut  apariția unui distributor de culoare neagră, montat de cel de la întreținere, un tip înalt și vesel.  N-am dat atenție dispozitivului, pentru că am tot timpul în buzunar sticluța cu dezinfectant, dar am constatat că, lângă distributor, în mod neobișnuit, nu e niciun afiș care să te îndemne la gestul necesar pentru „protecția ta și a celor  din jur”. E drept că, atunci când l-am văzut, mi s-a părut că era fixat cam sus, dar n-am dat mare atenție. Într-o zi, însă, așteptând liftul, mi-a venit ideea să măsor cât de sus era distributorul și am constatat că era mult peste înălțimera la care un om normal l-ar putea folosi. Și chiar atunci a trecut pe acolo tipul înalt de la întreținere, pe care l-am văzut întinzându-se ca să folosească distributorul. A reușit. L-am întrebat de ce l-a lipit atât de sus și mi-a răspuns că nu și-a dat seama că va fi nefolosibil și că lipiciul pe care l-a folosit a fost atât de puternic, încât n-a reușit să-l mute mai jos. Râdea, spunea că nimeni nu poate folosi dispozitivul, drept care se va face economie la dezinfectantul cu care se umple distributorul. Trebuie iertat, nu? Greșeala-i omenească!

Analiza de sânge

Zilele trecute am fost la analiza anuală de rutină pe care n-o mai făcusem de doi ani. Nu numai pandemia m-a ținut deoparte, dar urăsc să fiu înțepată, la propriu, dar și la figurat. M-am dus deci la laborator. După ce am trecut cu succes de barierele impuse acuma de Covid, sora a mi-a cerut cardul de identificare, a trecut datele în calculator și a pregătit eprubetele pentru probe. A lit ăpe eprubete etichetele scoase din calculator. Mi-a luat sânge și, cînd să plec, mi-a arătat eprubetele cu sânge și m-a rugat să verific dacă pe etichete era scris corect numele meu. Rău mi s-a făcut: eu, dacă văd sânge, al oricui ar fi el, leșin instantaneu. „Nu pot să mă uit”, zic, explicându-i infirmierei situația. „Hm…trebuia să vă arăt eprubetele înainte de a vă colecta sânge” spune cu întârziată înțelepciune sora, o tinerică parcă abia ieșită de pe băncile școlii. „Acum ce să fac? Să vă mai iau odată sânge?” murmură ea la fel de înțelept. „Ferească Dumnezeu, răspund, citiți-mi etichetele”. „Pai nu, zice, că avem instrucțiunea să vedeți dv. ce scrie”. Până, vâzând că devenisem deja albă ca varul, a cedat, mi-a citit, era corect.

Identificarea personală

In domeniul sanitar au s-au produs în trecut, din păcate, o mulțime de erori, dintre care unele foarte grave. Cele mai multe s-au întâmplat la secțiile de chirurgie, unde pacientul de pe masa de operație e de obicei adormit, deci într-o totală tăcere. Se pare că de câteva ori niște pacienți au fost operați la piciorul stâng în loc de cel drept. Și viceversa. Au fost de asemenea și cazuri neplăcute în care pacientului i s-a extras o măsea din partea greșită a maxilarului în loc de cea simetrică din partea opusă.

Remediul? Toți pacienții sunt riguros identificați în spitale. Ești întrebat care e numele tău, adresa și, uneori, numele de domnișoară al mamei. Ultima întrebare poate însă genera greșeli, pentru că dictonul  „errare humanum est” se aplică și la pacienți. Câtă dreptate avea vulpea lui Saint Exupery:  „nimic nu e perfect pe lume”!

Errare-humanum-est-3

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *