Cotidianul în 2021

Am înțeles, trebuie să ne obișnuim cu ideea: vaccinarea – care întârzie- nu va aduce imediat viața anterioară lui 2019, mai avem de așteptat. Iar în noile condiții de viață apar tot felul de surprize.

Zilele trecute m-am dus pe la ora 10 dimineața la un aprozar din apropiere. În Canada, mai ales iarna, cumpărăturile se fac fie pe la ora prânzului (când cei care lucrează sunt în pauza de masă, iar ceilalți așteaptă să mai treacă gerul primelor ore de diminață), fie seara, când cei care lucrează sunt liberi.

Eu prefer orele de dimineață, mai ales acum, când încerc să evit înghesuiala. În magazin nu era multă lume, așa că am putut ușor sa-mi umplu coșul cu câteva verdețuri. Mai aveam de cumpărat ridichi negre pentru salată cu ulei și măsline, care-mi place și e și foarte sănătoasă. Și tocmai când am ajuns la locul unde erau ridichile, s-a stins lumina.  Simplu, s-a făcut beznă, magazinul neavând ferestre. Ei, asta a fost pentru mine o premieră în Canada la un magazin. Eram cu coșul plin și mă întrebam cum voi plăti marfa. Deodată am auzit un puternic hohot de râs. M-am uitat în direcția de unde venea și am întrezărit un negru – lucrător în magazin – purtând un halat verzuliu, asortat verdețurilor pe care le ordona el în rafturi. Ce i-o fi venit să râdă în hohote? Nu știu, dar mi s-a părut că pe el l-am văzut mai bine pe întuneric decât pe lumină. Iluzie optică, probabil.  Poate pentru că îi luceau dinții de luminau totul în jur?

Cotidian-02La casă întreb: „cum plătesc?” și mi se spune ”stați un pic”. Casa fiind aproape de ușa de la intrare și ieșire, era vizibilă. Negrul stătea acum la ușă, probabil ca să nu lase lumea să iasă fără să plătească.  Tinerica de la casă sună pe mobil și vorbește ceva în rusește (ăsta e multiculturalismul canadian!),  pe urmă apasă pe un buton al mașinii de încasat banii și, minune, sistemul funcționeză. Plătesc și ies. Vânzătorul care râdea a ieșit și el, cu o banană în mână. Eu, cu mască, îl întreb: „o fi o pană locală, sau e mai generală?”. Îmi răspunde fericit, curățându-și banana: „e toată piațeta, nu vedeți?” Și mi-a arătat că nici la magazinul de vizavi nu era lumină.

Din fericire, acasă funcționa curentul, am urcat cu liftul și mi-am făcut salata de ridichi negre. Ridichea neagră e albă în interior, dar, ca să se simtă în largul ei, adaug măsline negre. Asta nu i-am spus vânzătorului de culoare, ca să nu creadă că nu sunt „politically correct” și să pretindă de la mine daune de jignire personală.

Cotinian-03Tot zilele astea am mai avut o premieră aici, în Canada, unde, orice schimbare care intervine în bloc – închiderea apei, a curentului electric, etc. – este anunțată locatarilor, cu cîteva zile înainte, printr-o scrisoare în care ți se cere scuze pentru inconvenient. Cu toate însă că sistemul e civilizat (sau mai bine zis orientat pe autoprotejarea de penalități provocate de reclamanți), eu, venită dintr-o Românie în care, în anii ’80, aveam tot timpul o căldare de apă strânsă pentru orele – zilnice – în care nu curgea apa, am hotărât să am și aici un bidonaș de 4 litri umplut în permanență cu apă.  E cam obositor ca la câteva luni să schimb apa și sunt mereu tenatată să renunț la precauția  care s-a dovedit – de-a lungul anilor – inutilă, dar n-am făcut-o. Așa-s oamenii, nu le place să arunce nici apă, nici haine, nici pantofi.

Într-o dimineață făceam duș și mă săpunisem deja cu un spumant frumos parfumat, când, deodată, presiunea apei a scăzut, iar după cîteva secunde apa s-a oprit. Fără preaviz. Eu aveam apă de rezervă în bidonaș, dar era rece!

Am ieșit, m-am șters – așa lipicioasă cum eram – și m-am îmbrăcat, cu gândul să încălzesc apa de rezervă ca să mă clătesc. În acel moment am auzit gâlgâitul apei. Revenise. Accindentul durase  numai câteva minute. M-am întrebat însă ce au făcut canadienii care nu au apă de rezervă? E drept, nici eu n-am folosit-o, dar, psihologic vorbind, m-am simțit mult mai bine ca ei!

Desene de Adelaida Mateescu

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *