Simon Sebag Montefiore , „Stalin -Curtea ţarului roşu”, (fragment 4)

În 1926, Stalin îi învinsese şi pe ei, ajutat de aliaţii săi de dreapta, Nikolai Buharin şi Aleksei Rîkov, care îi succedase lui Lenin în funcţia de prim ministru. Stalin şi Buharin au sprijinit noua politică economică. Dar mulţi dintre conservatorii regionali s au temut că acest compromis submina bolşevismul însuşi, amînînd ziua confruntării finale cu ţărănimea ostilă. În 1927, o criză a cerealelor a precipitat lucrurile, a dat frîu liber gustului bolşevicilor pentru soluţii extreme la problemele lor şi a lansat ţara într o direcţie marţială opresivă care avea să se menţină pînă la moartea lui Stalin.
Stalin-Curtea tarului rosu-Historia-a

În ianuarie 1928, Stalin însuşi s a deplasat în Siberia pentru a afla de ce scăzuse volumul livrărilor de cereale. Reluîndu şi rolul glorios de comisar din Războiului Civil, Stalin a ordonat colectarea forţată a cerealelor şi i a acuzat pentru această criză pe aşa-numiţii culaci, care îşi stocau recoltele în speranţa că va mai creşte preţul. Culac era un termen folosit de obicei pentru un ţăran care angaja vreo doi argaţi sau deţinea o pereche de vite. „Am scuturat bine organele de partid”, a spus Stalin mai tîrziu, dar a descoperit curînd că „celor de dreapta nu le plac măsurile dure… ei le considerau începutul unui război civil la sate”. La întoarcerea sa, premierul Rîkov l-a ameninţat pe Stalin: „Ar trebui să fii judecat drept criminal!”. Cu toate acestea, durii comisari tineri, „oamenii comitetului” din inima Partidului, au sprijinit rechiziţionarea violentă a cerealelor de către Stalin. În fiecare iarnă, ei mergeau prin ţară pentru a smulge cerealele din mîinile culacilor, identificaţi ca principalii duşmani ai revoluţiei. Totuşi, ei şi au dat seama că NEP eşuase. Trebuiau să găsească o soluţie radicală, militară la criza alimentară.

Simon Sebag Montefiore
Stalin
Curtea ţarului roşu
Traducere de Cătălin Drăcşineanu
Polirom, 2014

Stalin era un radical în mod natural, iar acum fura fără ruşine veşmintele celor de stînga pe care tocmai îi învinsese. El şi aliaţii săi vorbeau deja despre o nouă Revoluţie finală, „Marea Cotitură” spre stînga pentru a rezolva problema ţărănimii şi a înapoierii economice. Aceşti bolşevici urau lumea veche şi îndărătnică a ţăranilor: ei trebuiau mînaţi de la spate în ferme colective, cerealele lor adunate forţat şi vîndute în străinătate pentru a finanţa un galop frenetic către crearea unei puteri industriale imediate care să poată produce tancuri şi avioane.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *