Timp de decenii, 23 august a însemnat, pentru constructorii RPR şi ai RSR, ziua pe care au celebrat-o cu entuziam comunist. Defilări, serbari, omagii, discursuri, nume scrise pe stadioane din trupuri de oameni, bucuria de a trăi în universul din care inegalitatea şi exploatarea dispăruseră, definitiv. Naraţiunea dominantă a comunismului a incorporat, din primul moment, ziua de 23 august. Succesivele tratamente la care a fost supusă este parte din istoria mitologiei comuniste. Trecerea de la elogiul eliberării sovietice la comemorarea insurecţiei populare anti-fasciste şi anti-imperialiste ilustrează ambiţiile de legitimare naţională a unui regim care a rămas, până la finele sale,ilegitim şi criminal.
Dincolo de această zgură propagandistică se află substanţa unei zile, cea de 23 august. O zi care s-a vrut, pentru arhitecţii ei, de la Regele Mihai I şi Armată până la Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi C. Titel Petrescu, o tentativă, disperată, de a ieşi din angrenajul unei alianţe cu Germania lui Hitler, restaurând libertăţile publice şi pluralismul abolite de regimul Antonescu. Repunerea parţială în vigoare a Constituţiei de la 1923 a fost semnul acestei ambiţii democratice. Legea fundamentală abolită de Carol al II-lea în 1938 apărea ca o emblemă a unei normalităţi politice.
23 august 1944 este, ca şi Revolta de la Varşovia, expresia eşecului încercării naţiunilor central-europene de a se emancipa, prin refuzul, simultan, al nazismului şi al comunismului. Proiectul independenţei şi al auto- determinării a fost unul eşuat. Deja, din septembrie 1944, Convenţia de de armistiţiu marca naşterea unui protectorat sovietic în România. România îşi pastra doar nominal suveranitatea. 6 Martie 1945 nu ar fi fost niciodată posibil fără ingerinţa, brutală şi programată, a puterii de ocupaţie. Ascensiunea comunistă înseamnă lichidarea viziunii pluraliste care se regăseşte în fibra actului de la 23 august. Lupta pe care au dus-o cele trei guverne Sănătescu şi Rădescu este plasată sub semnul promisiunilor de la 23 august- ceea ce a urmat este încătuşarea naţiunii si simulacrul grotesc al primului cabinet Groza.
După şaptezeci de ani, 23 august se cere evocat ca o tentativă de apărare a libertăţii, împotriva pericolelor mortale puse de tiraniile veacului XX. 6 martie 1945, iar nu 23 august 1944, este momentul zero al comunizării autohtone. Rezistenţa democratică a lui Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu şi-a asumat, fără ezitare, mesajul autentic şi nobil al lui 23 august. Pentru intelectuali precum Nicolae Carandino, Mihail Fărcăşanu sau Grigore T. Popa, viitorul patriei noastre era inseparabil de ataşamentul de umanismul intransigent al democraţiei. Confiscată şi mutilată, ziua de 23 august 1944 se cere evocată, peste decenii, ca temelia unei Românii care ar fi putut fi. O Românie fără lagăre şi colectivizare, o Românie fără reeducare şi Securitate, o Românie eliberată de povara complicităţilor imunde. Să ne gândim la această Românie care nu a fost să fie, la şaptezeci de ani de la vara lui 1944.
Un text necesar.