La fel ca Stalin, şi adevărata Nadejda Allilueva era diferită de personajul istoric. „Era foarte frumoasă, dar asta nu se vede în fotografii”, îşi aminteşte Artem Sergheev. Nu avea o frumuseţe convenţională. Cînd zîmbea, ochii săi radiau onestitate şi sinceritate, dar avea şi o mină serioasă, distantă şi măcinată de boli mentale şi fizice. Răceala sa era periodic spulberată de crize de isterie şi depresie. Suferea de gelozie cronică. Spre deosebire de Stalin, cu umorul lui negru, nimeni nu îşi aminteşte ca Nadia să fi avut simţul umorului. Era o bolşevică, suficient de capabilă să servească drept informator pentru Stalin, denunţîndu i duşmanii. Era deci acesta mariajul unui căpcăun cu o mieluşea, o metaforă a tratamentului aplicat de Stalin Rusiei înseşi? Doar în măsura în care a fost un mariaj bolşevic în toate sensurile, tipic pentru cultura specifică din care a luat fiinţă. Totuşi, în alt sens, este doar tragedia obişnuită a unui obsedat de muncă nemilos care nu putea fi un partener mai nepotrivit pentru soţia sa egoistă şi dezechilibrată.
Viaţa lui Stalin părea să fie o fuziune perfectă între politica bolşevică şi familie. În ciuda războiului brutal dus împotriva ţărănimii şi a presiunii crescînde exercitate asupra liderilor, această perioadă a fost o idilă fericită, o viaţă cu sfîrşituri de săptămînă la ţară în vile liniştite, cine pline de veselie la Kremlin şi vacanţe de vară relaxate la Marea Neagră, pe care copiii lui Stalin aveau să şi le amintească drept cele mai fericite din viaţa lor. Scrisorile lui Stalin ne dezvăluie o căsătorie dificilă, dar plină de dragoste.
„Bună, Tatka… mi e atît de dor de tine, Tatoşka – sînt singur ca un huhurez”, îi scria Stalin Nadiei, adresîndu i se cu numele ei de alint, pe data de 21 iunie 1930. „Nu plec din oraş cu treabă. Termin doar ce mai am de făcut aici şi apoi mă duc să îi văd pe copii, mîine… Aşadar, la revedere, să nu stai mult, vino acasă mai repede! Te sărut! Al tău, Iosif.” Nadia era plecată să îşi trateze migrenele la Karlsbad, în Germania. Lui Stalin îi era dor de ea şi avea grijă de copii, ca orice alt soţ. Cu altă ocazie, ea îşi încheia scrisoarea astfel: „Te rog din suflet să ai grijă de tine! Te sărut pătimaş, aşa cum m ai sărutat tu cînd ne luam rămas bun! A ta, Nadia”.
Simon Sebag Montefiore
Stalin
Curtea ţarului roşu
Traducere de Cătălin Drăcşineanu, Polirom, 2014
Nu a fost niciodată o relaţie simplă. Erau amîndoi pătimaşi şi sensibili: certurile lor erau întotdeauna melodramatice. În 1926, ea a plecat cu copiii la Leningrad, spunîndu i că îl părăseşte. Dar el a implorat o să se întoarcă şi a reuşit să o înduplece. Se pare că genul acesta de certuri erau frecvente, dar existau şi perioade oarecum fericite, deşi tihna era destul de intangibilă într un astfel de cămin bolşevic. Stalin era adesea agresiv şi o ocăra, dar probabil detaşarea sa era principalul lucru din cauza căruia era greu de trăit cu el. Nadia era mîndră şi severă, dar mereu suferindă. Dacă tovarăşii lui, precum Molotov şi Kaganovici, credeau că ea era în pragul „nebuniei”, familia ei recunoştea că era „uneori nebună şi ultrasensibilă, toţi Alliluevii aveau sîngele fierbinte, de ţigan”. Cei doi erau la fel de greu de suportat. Amîndoi erau egoişti, reci şi aprigi din fire, deşi ea nu avea nimic din cruzimea şi duplicitatea lui. Poate că semănau prea mult pentru a fi fericiţi. Toţi martorii sînt de acord că viaţa alături de Stalin „nu era uşoară – era greu de trăit cu el”. „Nu era o căsnicie perfectă”, i a spus Polina Molotova fiicei lui Stalin, Svetlana, „dar care căsnicie este perfectă?”.
După 1929, erau adesea despărţiţi deoarece Stalin mergea toamna în vacanţă în sud, iar Nadia încă învăţa. Totuşi, momentele fericite erau pline de căldură şi iubire: schimbă scrisori atît de des prin curierii poliţiei secrete, iar biletele lor se trimit atît de rapid, de parcă ar fi nişte e mailuri. Chiar şi la aceşti bolşevici ascetici, mai existau aluzii la sex: „săruturile foarte pătimaşe” pe care le menţiona în scrisoarea citată mai sus. Le plăcea foarte mult să îşi petreacă timpul împreună: aşa cum am văzut, lui îi era foarte dor de ea cînd era plecată, la fel şi ei. „Este foarte plictisitor fără tine”, scria ea. „Vino aici şi ne va fi bine împreună.”
Vasili şi Svetlana stăteau cînd la unul, cînd la altul. „Scrie mi ceva despre copii”, scria Stalin de la Marea Neagră. Cînd ea era plecată, el povestea: „Copiii sînt bine. Nu mi place profesoara, aleargă peste tot şi îi lasă pe Vasea şi Tolika [fiul lor adoptiv, Artem] să se zbenguie de dimineaţa pînă seara. Sînt sigur că studiile lui Vaska vor avea de suferit şi vreau să înveţe ca lumea limba germană”. Ea punea adesea în plic şi bileţelele copilăreşti ale Svetlanei. Îşi împărtăşeau grijile legate de sănătate, ca orice cuplu. Cînd Stalin era la tratament la băi la Maţesta, lîngă Soci, îi scria: „Am făcut două băi şi voi mai face zece… Cred că ne vom simţi mult mai bine”. „Cum stai cu sănătatea?”, întreba ea. „Am avut un zgomot la plămîni şi o tuse”, a replicat el. Cu dinţii avea mereu probleme. „Dinţii tăi – te rog să îi tratezi”, îi spunea ea.
