Ionel Teodoreanu, „Masa umbrelor” (fragment)

Şi deodată m–a ajuns ca de pe alt tărâm, parfumul copilăros al zarzărilor, amintindu-mi–l pe cel dintâi: de la fereastra bunicilor. Acum însă bunicii dormeau sub candelă.
(După dricul lor, poarta casei din Zlataust a rămas ca spartă. Au început plecările).
Apoi mi- am amintit de fratele cel mic, Puiuţu,tovarăşul copilăriei mele. Şi tinereţa lui abea începută, dormea în Franţa, sub candela şi elicea oprită a aviatorilor căzuţi.
Apoi mi- am amintit de alţii şi de alţii,rude, camarazi de joacă pe maidanele copilăriei,prietenic, colegi, fete..
La masa neagră, în vidul unei dup – amieze de primăvară cu zarzări înfloriţi,mi –am numărat întâiaşi dată morţii.
Doamne, cât de mulţi!
– Ce faci, domnule Teodoreanu?m-a întrebat la ceasul deniiilor, cel dintâi venit, profesorul Ibrăileanu.
– Am stat la masa umbrelor. “