Şi poate că moartea nu este decât stingerea privirii cu care ne este dat să mai ajungem acolo unde destinul ne chemase de demult, în clipele în care ni se părea că lucirea dragostei va fi fiind eternă. Şi poate că moartea nu este decât amuţirea şoaptelor cu care privirea […]
Privirea caută un timp ce este numai al ei, la fel cum frazele ce cresc în dimineţile scrisului îşi alcătuiesc, din rotire de pixeli, cadenţa lor de nostalgie: dicteul ce le convoacă este poarta ce se deschide, spre a lăsa să treacă spre noi umbre,culori şi miresme. Privirea lasă în […]
Un plural al privirii este cel pe care nostalgia şi dorul îl convoacă, cu cadenţa lor de pauze şi de fraze: prin ochii celor vii cei morţi scrutează cel din urmă cer pe care inimile lor îl mai pot presimţi, acela al literaturii în care toate cuvintele destinului lor se […]
Scrisorile celor de demult se aşterneau pe pagini albe şi pe rame de ilustrate naive cu răbdarea unor zmee care se ridică pe cer: egale şi limpezi în claritatea lor modestă, ele îmblânzeau moartea şi dăruiau trecerii simplitatea de tonuri a unui amurg de octombrie. Scrisorile celor de demult traversau […]
În casele pustiite cărările se pierd ca într-un drum de noiembrie târziu: doar cerul de plumb, dens şi opac, se întinde deasupra singurătăţii ce a copleşit zidurile cu atingerea ei spectrală. În casele pustiite orele rătăcesc în căutarea dimineţilor de demult, cele ce păreau fără de capăt: doar moartea se […]
Şi poate că trebuie să murim pentru a ne mai putea aduce aminte: cei care nu mai sunt ne dăruiesc, de dincolo de prag, pătrunderea privirii lor şi împreună cu ei întrevedem peisajul iscat din vis, ca dintr-o străfulgerare de pleoapă. Şi poate că trebuie să murim pentru a nu […]
am ieșit de pe orbita ta mă urmărești cu privirea la limita dintre a fost și va urma se pierd toate intențiile se dezintegrează mari iubiri cu forța unui cataclism pe aceeași stradă s-au înmulțit înmormântările oamenii nu mai salută decât în gând își fac cruce cu limba în cerul […]
Ochii Lodovicăi Pâlpâie în memorie . Copila atinge Placenta de lut. Cad litere Ca niște hoaspe . Un gong răcoros, Înflorit, Un gong matern. Tăietură în limbaj. Mijlocim cu toții Aceeași tăietură.
Să nu spunem direct că nu au dreptate aceia care spun despre 2017 că a fost un an, în multe privințe, toxic. N-a fost simplu deloc, mai ales politic, acest an. Dar nici să nu nu le dăm dreptate celor care văd acest an într-un fel prăpăstios – pentru că […]
vremuri care trec prin vremuri, care tac prin vremuri… ce vrei să spui cu asta? că timpul trece şi lasă urme adînci în piatră, timpul trece pe muteşte, nu spune nimic ne trezim cu dinţi mai puţini, cu pielea lăsată şi săpată pe la colţuri, nici păr, nici unghii de […]
