La treizeci de ani de la moarte, Truffaut rămâne imaginea însăşi a cinematografului în căutarea scriiturii care să îl exprime. O dată cu Truffaut, “ noul val “ redefineşte arta şi educă privirea. Posteritatea lui Truffaut are substanţa cadrului de film ( Ioan Stanomir)
Antoine Doinel- bizar, jucăuş,lunatec, histrionic şi tandru. Geniul lui Truffaut acordă cinematografului maturitatea sa vizionară.
Personajele feminine ale lui Truffaut sunt alcătuite dintr-o substanţă unică. Teribile şi fragile, ele merg, până la căpăt, fără să ezite. Isabelle Adjani este una dintre acele tragediene care oferă cinematografului o efigie a iubirii şi obsesiei. Coborârea în nebunie este ultimul prag.
Omagiul adus fimului, “La nuit américaine” este fimul în care se închide făptura himerică a cinematografului. Regizorul este un Prospero ce alege să convoace umbrele de celuloid, sfidând viaţa cu materia ficţiunii.
La treizeci de ani de la moarte, François Truffaut rămâne, înainte de toate, acea energie care a dat filmului capacitatea de a visa, de a medita, de a egala literatura prin profunzimea scriiturii sale. Memoria lui Truffaut este memoria îndrăgostită a peliculelor sale.
Dacă Hergé creează prin Tintin o efigie a inocenţei pornite în căutarea unei lumi pe care să o supună ordinii idealurilor sale, Edgar P. Jacobs oferă prin “Blake et Mortimer” ocazia pentru banda desenată de a coloniza un întreg teritoriu al ştiinţei-ficţiunii şi misterului. Înainte ca peliculele 3D să domesticească […]
“Puterea ideilor” se intitulează o carte a marelui filosof liberal Isaiah Berlin. Semnificația ultimelor luni ale anului 1989, rolul disidenților (intelectuali critici, neînregimentați) în revitalizarea societății civile, aflată pentru atâția ani în stare de paralizie, criza generalizată a regimurilor comuniste și declinul hegemoniei partinice au fost subiectul unui număr considerabil […]
Foarte, foarte rar mai scriu de mână. Până să apară PC-urile şi mai apoi laptopurile si feluritele tablete, băteam la maşină tot ce era text de publicat (traduceri, eseuri, interviuri, reportaje etc.). Aş putea aduna mii de dactilograme în cei aproape 40 de ani de când lucrez în presa culturală. […]
Mărturisesc, cu un sentiment acut de vinovăţie, că scrisul de mână e cumva secundar. Mare parte a procesului de scris se petrece cu ajutorul tastelor, iar la scrisul de mână recurg atunci când fişez, mă documentez. Am nevoie de şantier de lucru, iar atunci laptopul pare a nu fi îndeajuns. […]
Când vreau să văd pe cineva scriind de mână, dau fuga la părinţi. Deşi sunt oameni cu şcoală, nu au nici măcar maşină de scris, darămite computer. Tot ce scriu le iese de sub creion sau pix, indiferent dacă e vorba de-o listă de cumpărături sau de numele şi telefonul […]
