În dup-amiezile de toamnă, Bunica mea pleca de-acasă Și cobora trotuaru-n pantă, Până se apropia de stație. Acolo se suia-n tramvaiul Care ducea până la margini. Se așeza pe-un loc la geamul Pe care se uita, tăcută, La străzile în perindare, La pomi, la așezări de-o clipă, La trecătorii fără […]
S-au împlinit pe 3 octombrie, anul acesta, 45 de ani de la moartea distinsului filozof, poet şi critic de artã Ştefan Neniţescu. Mare parte din prodigioasa lui operã a rãmas necunoscutã, singurele cãrţi apãrute în timpul vieţii sale fiind câteva volume de poeme: Denii, Ed. Sfetea, 1918, Vraja, Ed. Colecţia […]
Dacă ți-e frig, ți-e frică ori nu știi Pe unde s-o mai iei, eu îți ridic Troiță de cuvinte, la doi pași, Unde să stai, ca să te liniștești Și să respiri, până începi să vezi Unde te-ar duce dorul veghetor. Nici n-ai plecat și totuși ai ajuns Unde voiai […]
Ea-nchide ochii și Îi spune: – Întinde-mi, dincolo de lume, O cale să ajung la Tine, Însă pe drum, ține-mă bine, Să nu mă rătăcesc de frică. – Maică bătrână, maică mică, Hai să te pun în scutul moale, Ca pe un prunc, din cap la poale, Și să te […]
Dac-aș avea un cal pe lume, Un vultur să vegheze cerul Și-o mreană pâlpâind sub ape, Le-aș slobozi, ca împreună, Să iscodească pentru mine Locuri în care n-aș ajunge. Dar s-ar întoarce vreodată Vulturul cal sclipind a pește Să-mi stingă dorul de departe, Ori m-ar fura și m-ar da pradă […]
Cum stau deșartă-n drum, ca vasul spart Din care toată apa s-a prelins, Aștept să văd ce rost se-ascunde-n gol. Încerc să mă adun, să mă ridic, Să -mprejmuiesc pustiul cu un gard, Și să îmi fac la mijloc un umbrar. Acum că mi-am găsit și eu un loc, Unde […]
Eu am văzut Cuvântul Care se-ntredeschide, În noapte ca un fulger, Tăindu-mi o potecă Prin lanurile tainei. Atunci simt o lumină Care-mi conduce mâna Pe foaia de-ntuneric Și slovele se-adună Deasupra-n constelații De sensuri ce îmi scapă. Amețitor de-aproape E cineva pe lume Care, ca niciodată, Începe să mă scrie…
În aer nu tresare niciun înger, Dar eu mă fac fundalul Tău de aur Pe care ar putea să se arate, Ca-n mozaicurile bizantine, Dumnezeiasca Ta îngândurare Și-acuma, împreună pe vecie, Plutim în ochii celor care intră Să-și capete o clipă liniștirea, În așezarea noastră fără ziduri.
Să stai pe-aceeași bancă Pe care de demult Se așezau bunicii, Când ziua se stingea… Să ai în ochi colina, Copacii neatinși De timp; pe cer să treacă În stol aceiași nori… Dar cum să se întâmple Cu mine-așa ceva, Când umbra se întinde Să-nghită tot ce-a fost? Când mă […]
dar de data aceasta nu de la maestrul Caragiale citire. Mai curând de la media audio vizuală… Există o perioadă a anului în care chiar dacă plouă apocaliptic, sau România se topește, evenimentul prezentat cu isterie mediatică devine bacalaureatul, într-un inconfundabil crescendo după evaluarea națională. Modalitatea de prezentare are ca […]
