Profesorul Nabokov este, în Statele Unite, un peregrin a cărui singură patrie este literatura. Transcrierile cursurilor pe care le predă la Wellesley sau la Cornell sunt imaginea unei contopiri cu textul: fiinţa scriitorului este pusă între paranteze, în favoarea minuţioasei reconstituri a stilului . Scriitura trece înaintea omului trecător. Ca […]
Există, în cazul lui Mircea Cărtărescu, o tenacitate unică a jurnalului, ca şi cum inima acestui text ce creşte, vreme de decenii, ar fi locul himeric dinspre care iradiază întreaga sa literatură. Căci jurnalul lui Mircea Cărtărescu nu este un monument postum, adăpostind memoria pioasă a unui scriitor, ci vulcanul […]
Există în arta lui Cehov un nucleu de vitalitate melancolică care nu se la lasă dominat de locurile comune ale platitudinii sau ale profetismului. Cehov nu poate fi nici scritorul care amuză ( de vreme ce ironia sa nu are nimic în comun cu supeficialitatea râsului tâmp), după cum nu […]
Îndepărtatul an 1919 este cel al renaşterii lui Vladimir Nabokov: despărţirea de Rusia este clipa în care toate certutudinile unei vieţi încetează să mai existe. De acum înainte, până la moarte, Nabokov va fi un exilat, iar patria sa pierdută va luci doar în palatul de cleştar al ficţiunilor sale. […]
“ Ciuma” nu ar fi putut exista în absenţa uceniciei Rezistenţei. Pentru Camus, Rezistenţa a însemnat, înainte de toate, prilejul de a privi in intimitatea umanului. Tot ceea ce pacea ascunde este dezvăluit în clipele în care oamenii sunt chemaţi să facă alegeri. Între laşitate şi curaj se află nenumăratele […]
Moartea i-a acordat lui Camus privilegiul solar al tinereţii: efigia sa este una a energiei melancolice, departe de încremenirea bătrâneţii. Posteritatea sa începe o dată cu accidentul absurd care îl proiectează în mit şi tot ceea ce urmează este legenda în care se înscriu opera şi viaţa sa, ca o […]
Niciodata pregătit să se înregimenteze, niciodată pregătit să-i trădeze pe cei care sunt pe cale de a fi învinşi, niciodată pregătit să îmbrăţişeze monolitismul revelaţiei ideologice, Camus este un anarhist ce apără, în numele revoltei, cauza demnităţii umane. Textele sale, rostite sau scrise, poartă în ele un sentiment al autenticităţii: […]
Regimul comunist este, înainte de toate, o ideocraţie. Temelia puterii sale criminale este reprezentată de idei. Tot ceea ce se înfăptuieşte, de la represiune la reeducare şi reîntemeiere, este fondat pe această credinţă în primatul ideologiei. Nimic nu poate fi străin partidului, de vreme de menireasa este aceea de a […]
Recitirea lui Tacitus este, în acest timp al prezentului digital, ocazia de a reflecta la libertate, despotism, curaj şi abjecţie. Departe de a fi un îndepărtat monument prăfuit, evocat pios, dar niciodată vizitat, proza lui Tacitus este un extraordinar instrument de interogare al condiţiei umane: Roma este materia din care […]
Imaginea unui Nicolae Iorga inamic implacabil al fascismului este produsul deceniilor de propagandă istoriografică comunistă: recuperarea sa, ( atentă şi selectivă), a implicat, inainte de toate, stabilirea poziţiei sale de intelectual adversar al legionarismului şi al regimurilor de dreaptă radicală din Europa. Articole, cărţi şi opere cinematografice au construit această […]
