A existat la Albert Camus o tinereţe a inimii care l-a ferit de încremenirea locurilor comune. Cel care a iubit oamenii, până la capăt, nu a putut accepta cruzimea şi barbaria. Teroarea a fost înfruntată cu fermitatea ataşamentului faţă de demnitatea umană. Campaniile sale au evitat ordinea mediocră a platitudinilor, […]
Apariţia integralei poetice şi eseistice a lui Poe în traducerea lui Liviu Cotrău este unul dintre acele evenimente intelectuale care onorează o cultură şi o tradiţie. După Emil Gulian şi Dan Botta versiunea memorabilă imaginată de Liviu Cotrău se alătură acestui efort de a echivala ceea ce pare imposibil de […]
În această eră a nostalgiei totalitare suferinţa celor care au fost striviţi de comunism pare să se şteargă din memoria colectivă. Seduşi de entuziasm şi orbiţi de rătăcire contemporanii noştri ignoră un teribil secol XX, căci logica reţelor sociale îi exilează într-un prezent etern. Şi totuşi, departe de acest vuiet […]
Mihai Ralea a fost, în dramaticul secol XX românesc, un supravieţuitor, iar această longevitate este inseparabilă de un geniu al compromisului şi al oportunismului. Ralea rămâne, în posteritatea eliberată de presiunea dogmei comuniste, un democrat care a ales tirania şi un intelectual care şi-a trădat vocaţia de creator, parcurgând un […]
Îi este dat lui I.D.Sîrbu, asemeni lui Nicolae Steinhardt, să-şi împlinească destinul doar în postumitate : opera sa capătă profilul pe care puţini îl bănuiau, iar destinul său face corp comun cu textul în care s-a topit, până la pierdere de sine. Eliberat de marginalitatea pe care o aşezase asupra […]
Cei din urmă ani ai jurnalului lui Nicolae Iorga sunt cronica unei prăbuşiri: un sentiment al tragismului, personal şi colectiv, pare să domine. Ceea ce ar fi trebuit să fie apoteoza unei cariere politice, regimul carlist, este intervalul definit de războiul civil teribil şi de sfârşitul României Mari. Profetul şi […]
Cei de demult visau timpul pe care şi-l închipuiau egal cu sine, asemeni unui roman scris în pragul unei toamne ce întârzie până dincolo de marginile iernii, atrase de cerul ce devine foşnet marin de nori ai nopţii: fericirea lor era o fericire naivă şi stângace , iar mâinile lor […]
Cruzimea intră în istoria umanităţii ca parte a politicii înseşi: mai mult decât un act gratuit, ea devine instrument de educare şi de represiune. Vărsarea de sânge nu este niciodată gratuit, de vreme ce , dincolo de victimă, se află ideea care se cere nimicită. Cruzimea este, pentru politică, solul […]
Un plural al privirii este cel pe care nostalgia şi dorul îl convoacă, cu cadenţa lor de pauze şi de fraze: prin ochii celor vii cei morţi scrutează cel din urmă cer pe care inimile lor îl mai pot presimţi, acela al literaturii în care toate cuvintele destinului lor se […]
Privirea creşte din moarte asemeni unui arc voltaic ce străbate noaptea tulburată de fulgere himerice: ochiul eliberat pătrunde, vizionar, pănă acolo unde cei vii nu mai pot ajunge, dincolo de linia de sânge pe care biologia oarbă o ridică, aspră şi absurdă. Căci doar această privire în care moartea şi […]
