Mai mult decât un capitol de istorie intelectuală, romantismul este o manieră de a imagina existenţa; posteritatea sa suntem noi, cei prinşi în reţeau de semne a erei digitale. În romantism avem oglinda ce ne proiectează, fantasmatic, propria noastră imagine, de vreme ce obsesiile şi neliniştile lor ne locuiesc şi pe noi.
Şi dacă scriitorii impecabili ai clasicismului francez, cu dicţiunea lor memorabilă, sunt parte a unui îndepărtat muzeu al memoriei culturale, imperfecţii romantici, cu al lor gust pentru fragmentar şi ratare, sunt lumea din care se ivesc cuvintele şi reveriile noastre. Condiţia pe care ei au intuit-o este însuşi viitorul modernităţii.
Geneza
De ce suntem romantici? Poate pentru că naţiunile noastre, inainte de a fi opere ale vremii, sunt produsele imaginaţiei lor. În grandoare, ca şi în rătăcire etnocratică, romanticii au clădit, din materia artei, soclul pe care au aşezat popoarele lumii. Pe urmele lui Herder şi ale lui Ossian romanticii au regăsit originile şi vechimea. Scoţia care se naşte, o dată cu Sir Walter Scott, nu are nimic în comun cu realitatea documentabilă- ea este himera construită din cărămizile nostalgiei.
De ce suntem romantici? Poate pentru că, asemeni lor, ne investim în artă ca într-o formă de cunoaştere şi de explorare. Gesticulaţia romantică, atât de apropiată uneori de ridicol, este parte din acest pariu antropologic. Peisajul romantic este modelat de cei care au ambiţia de a fi demiurgi. Energia lor se consumă în proiecte, dar hrăneşte ratarea. Căutarea textului devine, pentru atâţia dintre ei, un itinerariu al nefericirii şi al durerii.
De ce suntem romantici? Poate pentru că, asemeni lor, suntem bântuiţi de anxietatea ce ne aduce în marginea nostalgiei. Accelerarea istoriei acordă romantismului unicitatea sa. Liniştea dispare, înlocuită de trepidaţia progresului . Cum se poate domestici trecerea, spre a regăsi un acasă la care să ne putem întoarce, iată întrebarea pe care romanticii o pun, înaintea marilor porţi ale modernităţii.
De ce suntem romantici ? Poate pentru că, asemeni lor, suntem pregătiţi să păşim în vis ca în acea viaţă tainică care ne este îngăduită ca o pregătire a morţii. Romanticii sunt cei care, cu temeritate visătoare, bat la uşile de cleştar ale acestui domeniu al increatului, chemând spre viaţa artei seminţii de umbre. Călătoria romantică este o călătorie de noapte şi de exces: pariul suprarealist este cel al nebuniei nervaliene.
De ce suntem romantici? Poate pentru că, asemeni lor, suntem încercaţi de umbra exilului şi de tentaţia topirii în natura enigmatică şi eternă. Privirea romantică caută, în ordinea de valuri, de ruine şi de munţi, un sentiment al cunoaşterii şi al stingerii.
De ce suntem romantici? Poate pentru că, asemeni lor, ne dezvăluim interioritatea cu curajul suicidar al scrisului la persoana întâi. Cel ce se trăieşte se construieşte pe sine ca o personaj al literaturii şi traseul inimii care bate este drumul unei deveniri misteroase. Sufletul se auto-interoghează şi se dezvăluie celor din jurul său, cu tenacitate fragilă.
De ce suntem romantici? Poate pentru că, asemeni lor, refuzâm simplitatea oarbă a raţiunii mediocre şi deschidem ochii spre un alt cer, al dragostei şi al nefericirii. Prizonieri ai trecerii, noi suntem , ca şi ei, instalaţi în transa nostalgiei: cărarea noastră este una cu drumul lor, ducând spre adâncul de melancolie.
Şi suntem romantici pentru că, asemeni lor, nu ne putem înţelege decât în fragmente şi în contradicţie, în reverie şi în retragere, în tensiunea ce trăieşte în imperfecţiunea inimilor noastre. Existenţa romantică ne cuprinde în tunelul ei ,iar vârstele vieţilor lor sunt şi treptele destinelor noastre.
