Un plural al privirii este cel pe care nostalgia şi dorul îl convoacă, cu cadenţa lor de pauze şi de fraze: prin ochii celor vii cei morţi scrutează cel din urmă cer pe care inimile lor îl mai pot presimţi, acela al literaturii în care toate cuvintele destinului lor se […]
Am învăţat să scriu, în aceşti ani din urmă, pe măsură ce am îngăduit privirii ce se trezea în mine să se despartă de lumea în care nu mă mai recunoşteam: cuvintele au capătat intensitate de lacrimă, iar literatura s-a arcuit peste noi, spre a deveni cerul ce se uneşte […]
Şi poate că nu putem scrie despre fericire decât din clipa în care am părăsit domeniul de certitudine al luminii: seninătatea care ni se păruse eternă a devenit, graţie îndepărtării, un peisaj sepia ce se topeşte în pasta nostalgiei. Căci exilul în care păşim, o dată cu dorul şi cu […]
De demult, atât de demult, din pragul de septembrie privirea se îndrepta spre vacanţele ce se topeau în amintire, ca nişte instantanee pierdute în albumul de fotografii al destinelor îndrăgostite. Căci septembrie, cel care deschide porţile toamnei, este puntea spre care ne îndreptăm, nostalgic, spre a ne putea pierde în […]
Visul este singura poartă pe care, intrând, putem zări ceva din majestatea unui tărâm care ne este interzis în starea de trezie şi de viaţă. Visul este singura poartă pe care, intrând, putem întrevedea acea lumină pe care o vom zări, o dată ce moartea ne va acorda liniştea din […]
În cele din urmă fiecare frază a literaturii se înscrie în zarea de imprecizie a morţii: cuvintele care se aştern pe ecranele tremurătoare sunt semnele ce se pierd în acest spaţiu de pauze şi de şoapte al absenţei despre care putem doar scrie, ca despre o presimţire a trecerii. Căci […]
Există o formă subtilă de uitare care nu seamănă cu amnezia, ci cu reorganizarea memoriei. Este un fenomen aparte, care funcționează asemănător algoritmilor din rețelele sociale: ceea ce nu mai este popular devine irelevant, iar ceea ce nu se mai încadrează în spațiul de atenție al prezentului dispare, pur și […]
Nostalgia este cel din urmă cer pe care îl poate zări literatura: dincolo de cuvintele şi de pauzele textului se află doar acest orizont pe care îl putem numi destin. Iar drumul spre destin este însăşi cărarea nostalgiei, de vreme ce, în cele din urmă, ne este dat să ajungem […]
Mai mult decât un capitol de istorie intelectuală, romantismul este o manieră de a imagina existenţa; posteritatea sa suntem noi, cei prinşi în reţeau de semne a erei digitale. În romantism avem oglinda ce ne proiectează, fantasmatic, propria noastră imagine, de vreme ce obsesiile şi neliniştile lor ne locuiesc şi […]
Scrisorile celor de demult se aşterneau pe pagini albe şi pe rame de ilustrate naive cu răbdarea unor zmee care se ridică pe cer: egale şi limpezi în claritatea lor modestă, ele îmblânzeau moartea şi dăruiau trecerii simplitatea de tonuri a unui amurg de octombrie. Scrisorile celor de demult traversau […]
