Frank O’Hara
Dimineața
Trebuie să-ți spun
cât te iubesc mereu
mă gândesc la asta în
dimineţile cenușii cu moartea
în cerul gurii ceaiul
nu este niciodată suficient de fierbinte
și țigara
uscată halatul maroniu
mă răcorește am nevoie de tine
și privesc pe fereastră
la zăpada mută
Noaptea pe debarcader
autobuzele strălucesc ca
norii iar eu sunt singur
și mă gândesc la flaute
când merg pe plajă
îmi e întotdeauna dor de tine
nisipul este ud de la
lacrimi care par ale mele
deși eu nu plâng niciodată
te țin în inima mea
cu un simț al umorului
care te-ar încânta
parcarea este
aglomerată zdrăngănesc cheile de la
mașina goală ca o bicicletă
ce faci acum
unde ai luat prânzul
ai avut o mulțime de hamsii
mi-e greu să mă gândesc
la tine fără mine în aceeași propoziție
singurătatea ta mă exasperează
Aseară stelele
erau nenumărate iar azi
zăpada este destinul lor
nu voi fi cordial
nimic nu-mi distrage atenția
muzica e doar un puzzle din cuvinte încrucișate
știi cum e
când ești singurul
pasager dacă există un
loc mai departe de mine
te implor nu te duce.
Frank O’Hara (1926-1966) a fost poet și critic de artă american, cunoscut publicului pentru poezia sa confesivă, autobiografică, poeziile lui fiind ca niște “însemnări de jurnal”. Volumul “The Selected Poems of Frank O’Hara”, apărut în 1971 la editura Knopf, i-a adus prestigiosul premiu pentru poezie, National Book Award for Poetry. Dintre cele mai cunoscute colecții de poezie ale lui O’Hara amintim: “Oranges: 12 pastorals” (1969), “Meditations in an Emergency” (1957), “Second Avenue” (1960), “Lunch Poems” (1964) și “Love Poems” (1965). O’Hara a murit la vârsta de 40 de ani, în urma unui accident de mașină.
Frank O’Hara
Morning
I’ve got to tell you
how I love you always
I think of it on grey
mornings with death
in my mouth the tea
is never hot enough
then and the cigarette
dry the maroon robe
chills me I need you
and look out the window
at the noiseless snow
At night on the dock
the buses glow like
clouds and I am lonely
thinking of flutes
I miss you always
when I go to the beach
the sand is wet with
tears that seem mine
although I never weep
and hold you in my
heart with a very real
humor you’d be proud of
the parking lot is
crowded and I stand
rattling my keys the car
is empty as a bicycle
what are you doing now
where did you eat your
lunch and were there
lots of anchovies it
is difficult to think
of you without me in
the sentence you depress
me when you are alone
Last night the stars
were numerous and today
snow is their calling
card I’ll not be cordial
there is nothing that
distracts me music is
only a crossword puzzle
do you know how it is
when you are the only
passenger if there is a
place further from me
I beg you do not go
