TRANSATLANTIC. Frank Bidart – Autoportret, 1969

Frank Bidart

Autoportret, 1969

 

E încă tânăr—; treizeci de ani, dar arată mai tânăr…

sau nu? . . . în seara asta,

întorcându-se înspre oglindă,

în privire și în obraji și-a văzut mama, –

buhăit; furios; nedumerit . . . În multe dintre nopțile

când se privește acolo, se înfurie:—

ceva neîmplinit, ceva mort

în locul a ceea ce a crezut cândva că ar fi putut fi, cu siguranță…

Acum, doar eleganța gesturilor. . .

Odată, însă

a crezut că intuiția îl va regenera, că va deveni

–   ce?  Fiorul, entuziasmul

dezastrul deconspirat care părea să-l învețe

ce trebuia. . . ajuns un simplu jargon.

 

Sătul până peste cap de-a fi decent, nu-și dorește decât o altă

prăbușire.  Ce-l mai atinge, în afara dezastrului?

 

Frank Bidart  (născut la 27 mai 1939, Bakersfield , California ) poet american, distins în 2018 cu Premiul Pulitzer pentru poezie cu volumul “Half-light: Collected Poems 1965–2016”. În 1957,  când era student al Universității din California la Riverside, a fost prezentat unor scriitori precum T.S. Eliot și Ezra Pound. Și-a continuat studiile la Universitatea Harvard, unde s-a împrietenit cu poeții Robert Lowell și Elizabeth Bishop.  Începând cu anul 1972 a  fost Profesor de engleză la Colegiul Wellesley,   de asemenea a mai predat la Universitatea Brandeis. În prezent, Bidart locuiește la Cambridge, Massachusetts.   Poemul „Ellen West, „care a fost scris din punctul de vedere al unei femei cu tulburări de alimentație și „Herbert White „, scris din punctul de vedere al unui psihopat,  sunt două dintre cele mai remarcabile poeme ale sale. În 2007 Bidart câștigă Premiului Bollingen pentru poezie al Universității Yale, iar în 2017, Bidart a fost desemnat câștigătorul renumitului premiu Griffin pentru întreaga sa activitate literară.

 

Frank Bidart

Self- Portrait, 1969

 

He’s still young—; thirty, but looks younger—

or does he? . . . In the eyes and cheeks, tonight,

turning in the mirror, he saw his mother,—

puffy; angry; bewildered . . . Many nights

now, when he stares there, he gets angry:—

something unfulfilled there, something dead

to what he once thought he surely could be—

Now, just the glamour of habits . . .

Once, instead,

he thought insight would remake him, he’d reach

—what? The thrill, the exhilaration

unravelling disaster, that seemed to teach

necessary knowledge . . . became just jargon.

 

Sick of being decent, he craves another

crash. What reaches him except disaster?

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *