Umorul a fost și este prezent în toate formele de artă, inclusiv în muzică. Există exemple în operele multor compozitori și voi enumera câteva dintre ele
Sunt binecunoscute glumele lui Haydn – de exemplu cel din simfonia denumită Surpriza, unde, în partea a doua, apare brusc un boooom zgomotos, cu care compozitorul intenționa să trezească audiența care adesea moțăia. Domenico Scarlatti a scris o Sonată a Pisicii, compusă pe melodia pe care pisica lui a produs- o pășind pe clapele clvecinului. Rossini a dedicat pisicilor un duet în care muzica este cântată exclsiv pe cuvintele Miau-Miau. Compozițiile lui Prokofiev sunt pline de un umor fin și discret. Și ar mai fi multe alte exemple, de care mă voi ocupa cu altă ocazie.
Astăzi însă voi pune accentul pe umorul marelui Mozart, atât de iubit de cei mai mulți dintre noi, deși renumitul pianist canadian Glen Gould spunea despre Mozart că a murit prea târziu, nu prea devreme.
Cel mai evident exemplu de umor al lui Mozart este quartetul disonanțelor.Oricine îl ascultă își dă seama de gluma lui Mozart din Quartetul nr 19, în care ascultătorul e martorul unei caricaturi făcute de Mozart acordurilor perfect armonioase din muzică. O ironie, un chef de joacă, poate moștenit de la tatăl său, Leopold Mozart, care a scris pentru micul Wolfi, tot în glumă, Simfonia jucăriilor.
Una din operele lui Mozart, Flautul fermecat, scrisă spre sfârșitul vieții, conține arii scrise cu vervă și umor, în perfectă armonie cu subiectul, o minunată poveste cu personaje de basm. Și, ca în orice poveste, întâlnim personaje pozitive și negative. Mozart face, prin muzică, diferențierea dintre ele. Mă voi rezuma la a mă referi exclusiv la muzică, subiectul operei poate fi găsit oriunde. Celebrul duet Papageno – Papagena, două personaje pozitive, are o construcție muzicală veselă, cu un umor limpede și care scoate în evidență bucuria celor doi de a fi împreună.
Unul din personajele negative ale operei este Regina Nopții. Mozart a scris ariile ei de soprană devenite celebre nu numia pentru frumusețea lor, dar și pentru dificultatea lor de a fi interpretate. Sunt puține soprane în lume care au putut și pot interpreta bine aceste arii celebre.
Se pare că Mozart, când a cumpus opera, cunoștea o soprană foarte bună, cu care avusese o mică neînțelegere și a scris ariile Reginei Nopții ca un fel de tachinerie destinată sopranei în chestiune. Cele două arii ale personajului operei au fost așadar un umor cu adresă: Mozart le-a adăugat în mod conștient un mare grad de dificultate, iar astăzi cele două arii sunt o piatră de încercare pentru toate sopranele.
Mi-aduc aminte de interpretările cunoscutei Elisabeth Schwatzkopf, soprană pe care am admirat-o dintotdeauna. Astăzi sunt numai câteva soprane în lume, de același calibru, care pot susține cu succes rolul Reginei Nopții.
Și iată că aici am ajuns la adevăratul scop al rândurilor mele, acela de a-mi exprima o părere asupra unei glume de pe Facebook și legată de una din cele două arii ale Reginei Nopții din Flautul Fermecat de Mozart, glumă – după părerea mea – total neavenită.
Este vorba de un youtube în care vedem vreo 8-9 bărbați și câteva femei de diferite vârste, toți așezați pe bănci în trepte, ca la cor. Youtub-ul începe cu aeste persoane care ascultă prima din cele două arii ale Reginei Nopții. După aeea fiecare persoană, femeie sau bărbat, încearcă pe rând să reproducă vocal ce a auzit. Efectul auditiv este comic și produce hohote de râs. Dar este acesta cu adevărat un subiect de râs?
Și iată, am ajuns la momentul în care s-a născut necesitatea de a-mi exprima punctul de vedere în legătură cu umorul. Desigur, comicul de situație este irezistibil. Este însă scenariul prezentat în youtub un comic de situație? Se compară el cu gagurile lui Charlie Chaplin sau ale lui Stan și Bran? Nu cumva e mai degrabă un râs povocat de incapacitatea unor oameni simpli de a executa o superbă arie de Mozart? Râdem – în acest caz – la un umor de bună calitate, sau mai curând provocați de batjocorirea unor imperfecțiuni omenești absolut maturale?
Am întrerupt vizionarea, pentru că așa cum nu se râde de cineva cu o infirmitate vizibilă, tot așa nu trebuie publicizat pe o rețea socială râsul de niște oameni puși să execute ceva imposibil pentru ei. Gluma rafinată a lui Mozart a fost transformată într-un gest arogant, nepotrivit și chiar dureros pentru iubitorii muzicii.
În încheiere, invit cititorii la ascultarea umorului muzical de bună calitate: Fuga pisicii de Scarlatti și Duetul pisicilor de Rossini. Audiție plăcută!
