Am petrecut două săptămâni de vacanță cu nepoțelele mele T. și E. – născute în Statele Unite – care vor împlini 12, respectiv 10 ani.
Rudenia e una, dar preocupări comune sunt greu de găsit. Amândouă sunt dotate artistic, T. are voce și cântă superb, E. face balet, dar asta nu ajunge ca să găsești jocuri comune de vacanță.
Proprietarul casei a pregătit, pentru copii, jocuri, pentru toate vârstele. Pentru cei mici de tot, a pus în dulapul camerei copiilor un coș plin cu păpuși de mânuit.
La venire, oaspeților li s-a făcut turul casei de către proprietar, care le-a arătat fetelor jocurile pentru vârsta lor. La sfărșit, într-o doară, le-a arătat și păpușile, de care fetele nu s-au mai dezlipit. Majoritatea erau în formă de animale, iar fantezia fetelor a început să lucreze. Și mi-am spus: teatru de păpuși e universal, ce-ar fi să organizez cu ele un mic spectacol pentru părinți? Iar în pauză fetele să dea un mic recital, T. să cânte și E. să danseze.
Zis și făcut, m-am apucat să scriu în engleză o mică scenetă, ușor de jucat. Am inventat-o, în paranteze am scris indicațiile regizorale în italic, ca la carte! Am făcut o primă lectură cu fetele, în secret, le-a plăcut. N-am găsit nicăieri imprimantă, așa că T. s-a oferit să copieze de mână textul pe un carnețel, cu un pix. A copiat totul fără greșeli, cu indicațiile din paranteză cu tot. La prima repetiție, a doua zi, ele citeau și indicațiile din paranteze, am râs toate cu lacrimi!
E. a fost responsabilă cu alegerea celor patru păpuși pentru personajele piesei și să construiască cele două telefoane mobile prin care două prietene californiene – una în vacanță cu părinții în Canada și cealaltă rămasă în California, trebuiau să comunice între ele. În mai puțin de o oră, E. s-a prezentat cu celularele din niște bucățele de lemn învelite în pânză și colorate pe spate cu o carioca neagră. Tot E. a propus ca ea în persoană să vină la început în fața spectatorilor (mama și tata) și să spună câteva cuvinte înainte de a coborî sub scenă (adică în spatele unei canapele) ca să mânuiască păpușile.
Problema noastră a fost că nu am avut timp să repetăm până au învățat textul pe de rost și nici să facem o repetiție generală în locul destinat spectacolului. Dar am discutat – în secret – felul în care se va desfășura spectacolul. Părinții trebuia să fie așezați în fața canapelei cu pricina, din spatele ei fetele -, ascunse – mânuiau păpușile vizibile la marginea superioară a ei, iar pe jos, în spate, erau textul și păpușile de schimb. În pauză, E. urma să invite spectatorii la un pahar cu suc, iar ele trebuiau una sa cânte, una să danseze, pauza fiind de numai câteva minute.
Eu eram așezată lateral lângă canapea, lumina venea indirect dintr-o altă cameră, iar sunetul ring-ring al telefoanelor urma să-l producă E. din gură.
A bătut gongul (tot E. l-a produs) E. a spus ceva care m-a surprins: la început, când i-a invitat pe spectatori la formidabila scenetă pentru păpuși, i-a rugat să-și închidă telefoanele mobile. Spectatorii (părinții) veniseră oricum fără ele, pe mine m-a pufnit râsul. Dar, disciplinați, spectatorii și-au adus telefoanele și E. s-a asigurat că le-au închis.
Partea întâia s-a derulat perfect, chit că celularele păpușilor cădeau din mâna lor, dar se recuperau imediat. La pauză, E. a anunțat că vor cânta și dansa. Acompaniamentul la celebrul Aleluia de Leonard Cohen era asigurat de o tabletă care tot cădea de pe canapeaua moale, pe T. o apuca râsul, E. continua dansul! Scene de Stan și Bran.
La partea a doua, butaforia conținea și o minge (de ping-pong) care a căzut sub canapea și dusă a fost. Au mai fost câteva mici aventuri, dar la sfârșit, după ce E. a declarat că telefoanele pot fi din nou deschise, s-a aprins lumina și aplauzele au fost furtunoase.
Părinții au râs cu lacrimi, actrițele și eu de asemenea , am fost toți încântați de memorabila experiență! A doua zi părinții comentau între ei lăudând profesionalismul micului spectacol.
Ne-am jucat de-a teatrul de păpuși, dar cât de bine ne-a ieșit jocul…
Desene de Adelaida Mateescu
