Jack Gilbert
Logodit
Îți auzi pașii prin zăpadă.
Auzi absența păsărilor.
O liniște atât de adâncă, îți auzi
șoaptele dinăuntrul tău. Singur
dimineață de dimineață, și cu mult mai mult
noaptea. Ni se spune că ne naștem singuri,
pentru a trăi și a muri singuri. Dar ei greșesc.
Ajungem să fim singuri prin trecerea timpului, după noroc,
sau printr-o nenorocire. Când lovesc butucul
înghețat din grămada de lemne pentru a-l elibera,
scoate un sunet absolut inuman,
care răsună în toată valea,
ca țipătul brusc al unei ciori
la capătul întunecat al crepusculului, trezindu-mă
la mijlocul vieții. Negrul
și albul meu se fac una cu acest peisaj
nepăsător de iarnă. Mă gândesc la lună
peste puțin timp va coborî să-și găsească albul
printre acești pini fără culoare.
Jack Gilbert (1925-2012) poet marcant al poeziei americane contemporane, născut la Pittsburgh, Pennsylvania, autor a cinci volume de poezie, câștigător al prestigiosului premiu literar Yale Younger Poets Prize în 1962 pentru “Views of Jeopardy”. A mai câștigat, printre alte premii pentru poezie, premiul Stanley Kunitz, și a fost bursier al fundației Guggenheim. Gilbert, un poet cu totul aparte în peisajul literar american, nu a căutat să fie în lumina reflectoarelor, s-a retras în Europa, unde a locuit mai bine de 20 de ani. Gilbert a fost, temporar, profesor la Universitatea Knoxville, Tennessee, studenții lui mărturisind că a fost cel mai extraordinar profesor pe care l-au avut.
Jack Gilbert
Betrothed
You hear yourself walking on the snow.
You hear the absence of the birds.
A stillness so complete, you hear
the whispering inside of you. Alone
morning after morning, and even more
at night. They say we are born alone,
to live and die alone. But they are wrong.
We get to be alone by time, by luck,
or by misadventure. When I hit the log
frozen in the woodpile to break it free,
it makes a sound of perfect inhumanity,
which goes pure all through the valley,
like a crow calling unexpectedly
at the darker end of twilight that awakens
me in the middle of a life. The black
and white of me mated with this indifferent
winter landscape. I think of the moon
coming in a little while to find the white
among these colorless pines.
