*”Dragii mei copii, ard de nerăbdare să vă spun Povestea lui Isus Cristos. Căci toți oamenii ar trebui să afle despre El. Nu a trăit nimeni care să fi fost atît de bun, atît de milostiv, de blînd și de plin de iubire față de toți cei care cad în greșeală sau care sunt bolnavi și tare nefericiți. El este acum în Rai, unde ne rugăm și noi să ajungem, pentru a ne întîlni acolo cu toții, după moarte, și pentru a fi pururea fericiți împreună. E peste putință să înțelegi ce loc bun este Raiul fără să știi cine a fost El și ce a făptuit”.
*Cartea din care am citat imediat mai sus chiar stă pe noptiera mea. A fost plasată acolo așa-zicînd strategic, anticipîndu-i lectura, în așteptarea unui moment cu o simbolistică aparte – așa cum este cazul Crăciunului. Altfel, ea a și fost publicată într-o cochetă, dar acum dispărută colecție care se cheamă exact așa: Cartea de pe noptieră.
*Viața Domnului nostru – așa se cheamă acest text scris acum mai bine de un secol și jumătate (în 1849, mai precis) de marele Charles Dickens. Și anume: nu pentru marele public, ci special pentru copiii săi. În mod explicit, inclusiv prin indicații testamentare, Dickens s-a opus publicării acestei cărți, atît în timpul vieții sale, cît și a copiilor săi. În testamentul unuia dintre fiii săi, Sir Henry Fileding Dickens a fost însă menționat că, dacă după decesul său, cea mai mare parte a familiei își să acordul, atunci povestea poate fi publicată. Astfel, începînd cu 1934, la aproape un secol după ce a fost scrisă, ”Viața Domnului nostru” a devenit accesibilă și marelui public.
*A propos de Crăciun, nu rezist tentației de a cita și acest pasaj: „Și cum orașul Bethleem era înțesat de oameni aduși și ei acolo de treburile lor, pentru Iosif și Maria nu s-a găsit adăpost la han și nici în vreo altă casă, așa că s-au dus să stea într-un staul. Și în staul acela s-a născut Isus Cristos. Acolo nu exista leagăn sau ceva de felul acesta, așa că Maria și-a pus drăgălașul odor în ceea ce noi numim iesle – locul din care se hrănesc caii. Și acolo, pruncul a adormit.”
*Povestea spusă/scrisă de Ch. Dickens urmează reperele canonice ale textului biblic. În mod constant, acestea sînt completate cu scurte explicații ”pe înțelesul copiilor” despre un context sau despre sensul unei povestiri ori a alteia.
*Fiindcă e scrisă de un mare povestitor, este inevitabil că această carte are un sound special. Iar el devine și mai clar, inclusiv în distincția lui, atunci cînd textul este citit cu voce tare. Se subînțelege: citit cu voce tare inclusiv sau mai ales copiilor.
*Lectura cărții este, cred, una adecvată – cu atît mai mult în aceste zile atît de speciale – și pentru adulți, nu doar pentru copii. Căci, între altele, ea aduce la îndemînă pentru cel care caută așa ceva instrumentele adecvate amenajării unui spațiu de tihnă, reflecție bună și chiar bucurie. În fond, povestea lui Isus este Vestea cea Bună.