32

te las pe linia de plutire, pluteşti :
nu te scufunzi în abis,
nu zbori în adâncul cerului,
purtat de val aştepţi liniştit malul,
oricare mal :
să îţi întâmpine trupul
în întregime relaxat,
aproape dezintegrat,
mirosind a alge,
departe mereu de malul uscat.
dar malul te salvează neîncetat,
îţi împachetează visele despre el
şi le vinde lacurilor moarte.
aşa poţi pluti în mai multe locuri deodată.
dar nu te poţi regăsi,
nu mai distingi care dintre trupuri este real,
care pluteşte în vis şi care
între albie şi abis.
apele sunt înşelătoare,
nu le poţi întreba,
iar cerul este mult prea departe
cu şoapta sa.

ştiu că te cert, ştiu că te pierd,
am obosit să te mai iert,
dar dacă, dacă n-aş mai crede în tine
lumea ar deveni un loc nebun:
nimeni n-ar mai purta nici un nume,
multora le-ar creşte aripi imaculate
chiar în clipa în care ar spinteca inima altuia.
ştiu că dragostea mea nu mai înseamnă nimic
dupa atâta vreme,

sub atâtea straturi de riduri şi de farduri.
şi nici nu trebuie să însemne nimic altceva
decât că e bine că eşti, acolo unde creşti
şi unde te voi găsi în ziua în care te voi uita
pentru a mă minuna încă o dată
că există un sens, o taină, o magie
care ţine în echilibru toată nebunia asta
de a fi.

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *