25

trăim

trăim cu spaima morţii,

în umbra morţii ne naştem,

cu ea de mână ne cununăm,

cu spaima ei dăm naştere copilului

şi ne rugăm ca nu cumva

ea, moartea, să ni-l ia ….

ne e teama chiar şi să gîndim ruga asta,

aproape că o şoptim la urechea

fiecărui zeu,

– la nevoie, pentru pruncul meu,

îl schimb pe dumnezeul mamei

cu cel al străinului, –

să ţină în viaţă viaţa.

ne înspăimântă moartea altcuiva,

de parcă ar fi prima moarte întâmplată.

nici pe bătrâni nu-i lăsăm să se ducă în pace:

e inadmisibil să nu-ţi pese de moarte,

e o ruşine, o neruşinare mai gravă

decît oricare alta!

nu mai angajăm nici bocitoare

să ne ajute să ne plângem mortul:

îl plângem noi, chiar dacă am rămas piatră,

smulgem ultima suflare din oase.

şi e chiar o încântare când,

de atâta durere, mori si tu !

e ca o stâncă pe umerii tăi frumoşi, moartea asta :

vrei să plângi moartea cuiva ?

plânge-o pe a ta !

 

2 Comentarii

  1. Tudor Jean Laurentiu says:

    calculatorule,este destul de simplutz,daca astepti moderatie de la ceva foarte moderat

  2. Tudor Jean Laurentiu says:

    singura inmormantare la care mai accept sa particip este a mea!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *