*Pag.312: “mi-am amintit de un profesor care spunea odată la televizor că o carte e precum o oglindă și că nu noi citim cărțile, ci cărțile ne citesc pe noi și mi-am zis că avea dreptate”. Cu atît mai mult, cu atît mai apăsat este în acest fel o carte mare, o carte scrisă cu o siguranță imperială, o carte care dă cîteva personaje memorabile, o carte care te provoacă să schimbi perspectiva (etică, inclusiv) cu fiecare capitol pe care il parcurgi ca un cititor captivat de ea ce te afli. O carte mare, un roman excelent – cum este “Legile frontierei” al lui Javier Cercas.
*”Am decis acum că sînt un romanicier post-post-modernist” a spus despre sine, ușor amuzat, într-o intervenție mediatică Javier Cercas. Fapt – evident – e că “Legile frontierei” este un roman care stă dincolo de jocuri literare gratuite. Este un roman cu mize mari, de profunzime.
*De fapt, “Legile frontierei” este o carte care poate sta, în evaluarea eventualilor cititori ori critici literare, sub multe forme și în multe feluri. Bunăoară, acesta poate sta sub o judecată istorică. Dar pînă la un punct. Cercas înșuși, ca un bun romancier ce se află, deci inclusiv ca un admirabil mînuitor al registrului stilistic al ambiguității, ne avertizează dacă vrem să mergem în această direcție: “eu nu scriu romane istorice, dar scriu romane despre un prezent mai mare care conține în el trecutul”.
*“Legile frontierei” este (și) despre anii imediați de după căderea lui Franco în Spania. Adică, despre o lume ori despre lumi care, explică tot Cercas, “reprezintă un exemplu perfect de amestec între teamă și speranță cu care Spania a trăit schimbarea, trecerea de la dictatură la democrație. Speranță, pentru că am început să fim o țară liberă. Teamă, pentru că nu știam ceea ce se va întîmpla”. În asemenea vremuri, cu ape tulburi, apar și personaje precum unul dintre cele trei mari personaje ale acestui roman – fascinantul, complicatul Zarco. Un infractor, dar nu numai atît; e un ins care trăiește la margine, la graniță, la frontieră, capabil să consume eliberarea, incapabil să asume libertatea.
*Cercas: “Pe Zarco și gașca lui îi întîlnim în Spania, dar ei nu sînt, de fapt, decît un avatar al unui mit universal: adolescentul rebel”.
*A propos de personajele acestei cărți: Javier Cercar are o știință a dozajului incredibilă – e, aș spune, marcă înregistrată a marilor scriitori. (nu e întîmplător că, între mulți admiratori ai scrisului lui Cercas, se numără și doi uriași bijutieri ai prozei – Mario Vargas Llosa și J.M.Coetzee).Cercas pleacă la drum, în acest roman, cu trei mari personaje și, pe fiecare, le duce într-un laborios și fascinant labirint. Pe firul acesta de interpretare, “Legile frontierei” e cu mult mai mult decît un roman istoric, decît unul social, decît unul psihologic, decît unul de dragoste – da, e și așa ceva, e, superlativ, și așa ceva . Cele trei mari personaje – Zarco, Tere și Ignacio – dar și alte cîteva care le secondează, nu stau într-un calapod strîmt, ci se mișcă într-o proză atît de bine scrisă, uluitor de bine scrisă încă pare că e, cum să spun, vie. Este o proză foarte aproape de viață.
*O proză care nu trimite, asta a propos de o altă dimensiune evidentă a cărții, către o etică rigidă. “Cine poate fi sigur că, în cazul lui Gamallo, ceea ce noi credeam că e bine pentru el nu cumva era rău și invers? Sunteți sigur că binele și răul înseamnă același lucru pentru toți?” – tipul acesta de întrebări ori întrebări înrudite tematic cu ele vin, în avalanșa, în mintea cititorului cu fiecare capitol parcurs. Cercas are și o extraordinară știință de a povesti încît să stimuleze acest tip de reflecție exersat în marginea eticii, a moralei, a, la limită, religiei.
*Iar faptul că J. Cercas se folosește de “marginali”, de personaje al căror destin e pe graniță, pentru a vorbi-povesti chestiuni esențiale, vitale, centrale reprezintă o dovadă în plus a extraordinarei arte scriitoricești a acestui scriitor spaniol aflat în plină ascensiune.
*ZOOM: O cronică foarte reușită la această carte publicată, de asemenea, pe Lapunkt: http://www.lapunkt.ro/2015/06/04/traume-etice-si-politice-adevar-si-mit-legile-frontierei-de-javier-cercas/
*Important de menționat: în limba română acest roman sună extraordinar de bine. Cred că această carte și-a întîlnit o traducătoare care face ca textul ei să fie ca un fel de concert simfonic de înaltă ținută. Este o traducătoare de cursă lungă din limba spaniolă: Cornelia Rădulescu.
*Cercas: “Ce este un scriitor? Este un tip care crede că, prin intermediul formei, este posibil să ajungi la un adevăr solid la care nu ai fi putut ajunge în nici un alt mod”. J. Cercas, să nu uităm, e și autorul romanului “Soldații de la Salamina” (http://www.humanitas.ro/javier-cercas)
