Umanismul a devenit, astăzi, un simptom de reacţionarism. Apelul la tradiţie, evocarea unei linii de reflecţie ce duce până la greci, romani şi la sinteza iudeo-creştină sunt tot atâtea erezii pe care dogma corectitutidinii politice le denunţă, ca păcate ale spiritului. Vremurile noastre aparţin celor care aleg să se să se adapteze, să se plieze, să uite. Conformismul şi mediocritatea nu pot contraria şi nici deconcerta.
Prin spirit şi prin acţiune intelectuală, Horia- Roman Patapievici este o figură ce se situează în contra acestui curent al nivelării asfixiante. Umanist, creştin, liberal- conservator, apărător impenitent al Occidentului şi al valorilor sale, Patapievici contrazice întreg edificiul de prejudecăţi al acelei stângi radicale care îl detestă, îl acuză, îl urmăreşte cu ura ei. Vituperările academice ale lui Nicolae Breban sunt ultimele manifestări din seria istorică a acestei ostilităţi implacabile din spaţiul public românesc.
În “ Partea nevăzută decide totul”, gândirea lui Horia- Roman Patapievici îşi dezvăluie nu doar claritatea ei, dar şi capacitatea de a explora un teritoriu, vast şi accidentat, al istoriei ideilor. Eseurile de aici sunt încercarea de a reabilita nu doar o manieră de lectură, ci şi de a reafirma primatul unui set de valori, pe care se întemeiază o civilizaţie a libertăţii, liberului- arbitru şi raţiunii. Cartea lui Horia-Roman Patapievici este un elogiu, vibrant şi erudit, al acelui Occident care se nutreşte din rădăcinile sale iudeo- creştine şi care nu îşi reneagă un trecut al domniei legii şi constituţionalismului.
De aceea un concept precum “ conversaţia neîntreruptă” ocupă poziţia centrală în economia argumentelor sale. Conversaţia neîntreruptă ( a cărei arheologie intelectuală duce de la Plotin la Şestov şi Fondane) este, în acelaşi timp, o modalitate de a lumina trecutul prin interogaţii fecunde şi o cale de a păstra, intact, un patrimoniu care nu poate fi pierdut sau osificat. Conversaţia cu cărţile, cu ideile şi cu marile spirite este ceea ce face din umanitate un intreg armonic, iar nu o simplă colecţie de fragmente izolate,plutind în derivă prin veacuri. Pe urmele lui Leo Strauss, Horia- Roman Patapievici face din istoria intelectuală o experienţă a redescoperirii empatice, un discurs ce scoate din adânc continuităţi şi afinităţi elective. Prezentul în care ne aflăm încetează să mai fie un spaţiu separat de tradiţie. El este redat blocului pe care îl modelează mileniile. Solitudinea umană este temperată de aceste solidarităţi ale spiritului.
Din această conversaţia neîntreruptă cu cei care îl precedă se construiesc şi argumentele lui Horia- Roman Patapievici. Dialogul cu Rob Riemen sau Kenneth Minogue trimite la apartenenţa sa o un curent al liberalismului conservator, opus experimentelor utopice şi expansiunii statului- dominator. Paginile lui Horia- Roman Patapievici despre ura de sine a Vestului, ( pregătit să aleagă cristofobia evocată de Kenneth Minogue) sunt memorabile. Îndepărtarea de acest tipar care este , simultan, unul civilizaţional şi spiritual deschide calea barbariei şi morţii.
Conversaţia pe care o propune Horia- Roman Patapievici nu este una întoarsă spre trecut,indiferentă la traumele naţionale. “Spiritul şi legea” este analiza, sobră şi chirurgicală, a puciului constituţional iniţiat de USL în vara lui 2012. Este aceasta una dintre cele mai precise şi remarcabile analize din proza politică a lui Horia- Roman Patapievici, amintind de tăietura din “ Politice” . Cum se poate iniţia un asalt împotriva statului de către aceia ce sunt mandataţi de lege să apere libertatea? Liberalismul conservator al lui Horia- Roman Patapievici recompune un peisaj care este unul mediatic, juridic şi mentalitar. Ura este topită în ordonanţe de urgenţă. Suveranitatea ilimitată a Camerelor devine doctrina oficială a statului român. Dedemocratizarea este precipitată şi aparent ireversibilă.
Conversaţia neîntreruptă, cu cei de dinainte ca şi cu cei care vor fi, este un efort pedagogic de a retrezi energiile pe care mediocritatea, vulgaritatea şi obscenitatea publică le sufocă şi le reprimă. Tradiţia şi spiritul critic se unesc, în această sinteză ce invită la căutarea părţii de nevăzut pe care privirile oarbe nu o pot intui, niciodată. Barbaria este,invariabil, sprijinită pe agresivitatea uitării. Scrisul lui Horia- Roman Patapievici reabilitează memoria şi libertatea, ca stâlpi ai viitorului.
