Nabokov: “Ada” sau magia

“Ada sau ardoarea. O cronică de familie” este unul dintre acele romane care îşi obligă cititorul la o opţiune tranşantă. Între îmbrăţisarea ( cvasi -erotică) a ficţiunii şi respingerea ei brutală, nu poate exista o cale de mijloc a moderaţiei. Uriaş, labirintic, bizar, excentric şi baroc, textul lui Nabokov, apărut în 1969, este rodul unei imaginaţii ce amestecă şi devoră lumi, cu energia teribilă a unei zeităţi păgâne.

Dacă este să urmărim propria critică a lui Nabokov însuşi, “Ada” a fost privită, fără ezitare, ca o capodoperă. Cu acel gust ( european) al lipsei de modestie, Nabokov nu s-a îndoit că opera sa deţine atributul excelenţei. Judecata sa reflectă nu doar propensiunea pentru şocarea auditoriului filistin, ci şi capacitatea de a citi în propria creaţie, dincolo de complexitatea arhitecturală şi de manierismul jongleriilor lingvistice. “ Ada” nu este înconjurată de aura misterioasă de scandal a “ Lolitei”, dar nu este mai puţin insurgentă, exuberantă şi subversivă.

“Ada” este unul dintre testamentele exilatului exemplar care a fost Nabokov. În rândurile acestui roman gigantic ca o epopee homerică, se simt sunetele limbii şi ale literaturii ruse. Intertextualitatea lui Nabokov din “ Ada” este, simultan, o manieră de călătorie între evuri tradiţional separate, dar şi declaraţia de dragoste adusă unui tărâm pe care nu îl va mai revedea niciodată. Pentru cititorul opac, neiniţiat în arcanele ruse, “Ada” îşi ascunde capriciile şi capcanele. De la Tolstoi la Cehov, Rusia clasică îşi trimite spre Nabokov un parfum delicat, care se metamorfozează în materia primă a imaginaţiei sale. Este ca şi cum între autobiografia tânărului Tolstoi şi livada de vişini se poate întinde o punte, este ca şi cum veacul badineriilor şi al graţiei melancolice ar supravieţui, în cristalul delicat al fanteziei. Scrisă în acea engleză himerică a lui Nabokov, “ Ada” este, cel puţin în segmentul ei de deschidere, un imn ironic şi rococo închinat Rusiei europene pe care romancierul o lasă in urmă, la 1919. Fantezia sa retopeşte fragmente de cuvinte şi de culori în acest creuzet postmodern al nostalgiei. Ca şi “Darul”, “Ada” este o imensă, rafinată simfonie rusă, pe care rigoarea ludică a lui Nabokov o înzestrează cu niveluri şi ascunzişuri inaccesibile ochiului profan.
coperta1_4
Roman iscat din nostalgia unui rus american european ce se abandonează reveriei sale diafane ca o aripă de fluture, “Ada”este expresia cea mai închegată a ambiţiei cosmogonice a lui Nabokov. Dacă în “ Lolita” America lui Humbert Humbert se mai ţine legată, încă, de dublul ei documentabil, în “Ada” geniul lui Nabokov se detaşează de corzile realismului, spre a cartografia un pământ care va fi numai al lui . Anti-Terra lui Nabokov din “ Ada” nu este Terra pe care istoria pământească o descrie. Terra sa este o variantă de Pamânt în care detaliile cunoscute se amestecă cu prelungiri imposibile.Anti-Terra lui Nabokov are ceva din suculenţa enigmatică a lumilor din piesele de final ale lui Shakespeare. Ea este o combinaţie de familiar şi de straniu,un spaţiu non-euclidian ce suspendă raţiunea istorică şi o înlocuieşte cu libertatea de puzzle a visului. Ca şi în “ Poveste de iarnă”, “ Furtuna”sau “ Pericle”, creatorul este un demiurg sedus de geniul baghetei sale magice. Verosimilitatea capătă o nouă dimensiune. În Anti –Terra lui Nabokov, America de Nord este colonizată nu doar de englezi şi francezi, dar şi de ruşi.Din acest fluvii europene se hrăneşte trunchiul în care se pot citi destine de aventurieri anglo- saxoni şi de nobili ruşi. Rusia călătoreşte peste Ocean, hibridizată, ca într-o istorie barocă cu universuri îndepărtate.

“ Ada” uneşte, astfel, cele două propensiuni originare ale lui Nabokov. Ea este o comedie a literaturii, în care postmodernismul strecoară îndoiala solipsistă specifică lui Nabokov. Terra pe care o ştim ( sau ne închipuim că o ştim) este proiecţia minţilor bolnave tratate psihiatric. În Terra nabokoviană, Rusia, America şi Europa sunt juxtapuse, baroc. Debutul romanului face aluzie, în egală măsură, la Flaubert şi la Tolstoi, cu a sa “Anna Karenina”. Nabokov îşi dezvăluie provocarea sa- dragostea dintre Van şi Ada, semi incestuoasă şi fastuoasă în pliurile ei lingvistice, este înscrisă în rama tradiţiei şi a memoriei. Recurgând la metafora lui Radu Petrescu, Nabokov contemplă Terra cea veche printr-un ochean întors. Ceea ce se naşte este un dublu în care materiile lumilor se combină şi recombină, ca într-un dans al lui Şiva. Creatorul adoră acest teatru al închipuirilor şi se indrăgosteşte, narcisiac, de propria lui fantasmă.

“Ada” este şi revanşa pe care Nabokov şi-o ia asupra istoriei, a acelei istorii din care vin exilul şi trauma sa. Rusia americană în care trăiesc marile familii aristocratice este o proiecţia anamorfotică a biografiei sale. Acolo unde viaţa este limitată prin moarte, imaginaţia este suverană şi neînfrântă. “Ada” este tunelul în care Nabokov il invită pe cititor. La capătul drumului se află o altă realitate,la fel cum drumul Alisei se termina în ţara minunilor. Wonderlandul lui Nabokov este un Neverland. Este un tărâm în care alţi sori răsar şi alte geografii sunt închipuite. Vânătorul de fluturi este Dumnezeul din propriul labirint.

Vladimir Nabokov, „Ada sau ardoarea. O cronica de familie”, traducere de Horia Florian Popescu, Polirom, 2015

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *