Am văzut prea multe cazuri de oameni care își iau un an de pauză și apoi revin schimbaţi pentru restul vieţii, ca să nu îmi fie clar că oricine are nevoie de un astfel de an de pauză. Undeva după facultate și vreo trei sau zece ani de job. Că […]
De câte ori încep sã scriu, Sãlbãticiuni nebãnuite Tresar din fundurile minţii Sã-mi cearã nume şi contur. Însã vietãţile captive, Ajunse-n cuşca de cuvinte, Se zbat sã iasã iar în larg. Dacã le-ascult şi le dau drumul, Nu vor mai şti sã se întoarcã: Pe jumãtate vor rãmâne, Pe jumãtate […]
Trupul – spunea – se sedimentează prin atingeri (altfel nu există) şi mi-ar plăcea să știu trupul unei femei care de mult n-a mai fost mângâiată de nimeni trup aproape vidanjat de absenţa mâinilor (absenţă care mereu alcătuiește o aură unde mici accidente şi frustrări polizează încet carnea pielea – […]
Stoner – romanul din 1965 al lui John William a fost descoperit ca roman-capodoperă abia în 2013, când nume mari precum Ian McEwan, Bret Easton Ellis sau Tom Hanks și-au exprimat păreri superlative. Romanul, în scurt timp tradus în numeroase limbi, este privit ca un fel de Lazăr al literaturii. […]
Palatul Puricilor este suprapopulat. La fel ca Istanbulul anului 2002. Înainte de Palatul Puricilor a fost Palatul Bomboană – construit pe terenul profanat al unui cimitir, în stilul demodat Art Nouveau, combinat cu elemente ale unei arhitecturi strict personale, asimetric, pestriț, memorabil. Palatul Bomboană își purta cu demnitate numele: o […]
Spre seară am spintecat aerul ca două rachete, călare pe bicicletele Kenzel şi Mifa. Îmbătaţi de mirosul de tei, caprifoi, iasomie, ca două săgeţi am zburat pe străzile Eneas, Glad şi Cozia, între cei doi poli ai oraşului, Observatorul astronomic şi Centrul seismic. De parcă nu ştiu cine ne-ar fi […]
Aş mai fi putut s-o lungesc cu chicoteala şi veseleala dacă aş fi descris cum a decurs aniversarea mea rotundă, la care am invitat douăzeci şi cinci de prieteni şi unde am reprodus la scară o petrecere pentru nişte copii de şase ani (căci zeroul din coadă nare nici o […]
Ştiu precis că o singură dată în viaţă mi-ar fi plăcut să fiu un fel de Brăteasca-Voineasca. Dar înainte şi după – nu. Se întîmpla în vara lui 1980 şi băteam oraşul Tîrgovişte în lung şi-n lat alături de Mircea Horia Simionescu şi de Radu Petrescu. Poate o să scriu […]
Pentru că, începînd din 1980, ţin un fel de agendă-jurnal şi deci mie foarte uşor să reconstitui cam ce-am făcut (e drept, nu chiar în fiecare zi), cel puţin sărbătorile se decupează uşor. Am luat la rînd Crăciunurile din ultimii treizeci şi trei de ani, aşa cum le-am prins în […]
Nici microdecorul din hotelul Pekin, camera 457 nu-i uşor de reconstituit în cîteva cuvinte. Totuşi : cameră uriaşă, pat cît de patru persoane, cu baldachin de brocart galben, ca şi draperiile de la geamuri, birou imens, cu telefon şi lampă de 1 metru, cu abajur, pe un picior gros din […]
