G. Sion, „Suvenire contimpurane”, (fragment 3)

I

De dimineaţă la opt ore, bariera frontierei austriace se deschise.
Trecurăm fără nici o dificultate. Vameşul austriac, carele era un bătrân căpitan în congediu, ne primi cu multă amabilitate; el nici nu voi să ne caute de nu cumva avem ceva de supus la vamă. Rigoarea vămilor austriace, care era proverbială ca şi aceea a vămilor văzduhului din Apocalips, dispăruse. Aceasta ne puse în atâta uimire, încât întrebarăm pe vameş de este neamţ. El ne răspunse cu câteva teremtetem pe socoteala nemţilor, care ne încredinţară că omul nostru era ungur, fanatic inemic al nemţilor.

G. Sion,” Suvenire contimpurane”, Polirom, 2014

După ce ni se vizară paspoartele, bătrânul vameş ne pofti la căsuţa sa. Acolo avu amabilitatea a ne trata cu şuncă şi slănină ungurească, care ne încredinţa că era de şapte ani. Terminând dejunul, voirăm a arăta recunoştinţa noastră unei nepoate a vameşului care făcea onorile casei, depuind câteva monede de argint bine sunătoare pe o mică toaletă ce era într-un colţ al camerei. Dar după ce ne luarăm adio, când voiam să încălecăm, vedem pe bătrânul vameş strigând să ne oprim. El stărui de noi ca să luăm îndărăt monedele ce lăsasem, nevoind nici într-un chip să ne lase a pleca înainte de a le lua.

Astfel, cu toate că ploua cu neîncetare, încălecarăm şi apucarăm calea Braşovului.
Trecurăm mai multe văi şi dealuri ce formează coasta septentrională a Carpaţilor. Admiram pădurile imense pe sub cari umblam şi sălbăticia ce domnea pe acolo. În adevăr, făcurăm mai multe ore de cale, fără să dăm peste vreun sat sau o căsuţă omenească. Înfricoşata sete care ne-o cauzase slănina ce mâncasem de dimineaţă trebuia să o potolim bând apă din râuşoarele ce le treceam, din urmele copitelor cailor sau din streşinele pălăriilor noastre. Nici o cârciumă, nici un puţ nu se arăta în calea noastră. Nu ne puteam esplica cum se făcea că în Transilvania, care o ştiam atât de împoporată, să fie atâtea locuri pustii şi nelocuite. Un trecător pe care l întrebarăm ne explică cauza: aceasta pro¬vine din cauza asprimei ce domneşte în clima coastei nordice a munţilor, ca una care împiedică şi puterea vegetaţiunii plantelor nutritive. Acest fenomen mai târziu ni se înfăţişă şi în alte părţi ale Carpaţilor.
Când trecurăm prin nordul Transilvaniei în Bucovina, pe la cetatea Bistriţei, găsirăm o climă dulce şi o vegetaţiune fericită până aproape de vârful Carpaţilor, întocmai ca în coastele aces¬tor munţi despre România; iar când începurăm a ne coborî spre Bucovina, pe coasta nord vestică a Carpaţilor, văzurăm aceeaşi asprime de climă şi lipsă de vegetaţiune până aproape de Gura Homorului.
II

Pe după amiază zi, îndată ce ieşirăm din munţi, cerul se însenină, ploaia încetă şi un soare frumos înveli orizontele şi natura. Atuncea simţirăm fericirea care negreşit o simte mari¬narul după încetarea unei furtune pe mare. Şubredele noastre vestminte nu mai puteau întâmpina pătrunderea ploaiei şi înce¬puserăm a simţi udeala până aproape de epidermă.

suvenire-contimpurane-bibl-memoria-a

Pe la patru ore începurăm a zări turnurile bisericelor şi ale cetăţii Braşovului, ale căror coperişuri de fier alb sau de olane smălţuite scânteiau la razele soarelui. Grăbim mersul obositelor noastre gloabe, care, ca şi noi, aveau necesitate de repaos şi mâncare, şi în mai puţin de o oră făcurăm intrarea noastră tri¬umfală în oraş. Pentru întâia dată vedeam un oraş afară din ţara mea şi mărturisesc că de cum am început să mă apropii de Braşov, am rămas încântat de curăţenia stradelor, de ordinea ce vedeam dominând în toate, de stilul îngrijit al construcţiunilor şi de aerul de civilizaţiune ce părea întipărit pe tot ce mi se înfăţişa înaintea ochilor.
Braşovul, după severa sa fiziognomie, poartă trăsurile carac¬teristice ale unui oraş german. El este situat în unghiul a doi munţi care l domină şi fortificat cu ziduri înalte cari arată a fi fost o adevărată cetate tare odinioară. Anticitatea acestei cetăţi se urcă până la doisprezece secoli. Pe timpul când s a fondat, negreşit că nu erau cunoscute armele de foc, căci astăzi două baterii de tunuri, puse pe dealurile apropiate ce o domină, o pot reduce în câteva ore. Pe o movilă ce este în pieptul acestui tri¬unghi este o cetăţuie mai modernă, ce pare făcută mai mult spre a impune puterea sa asupra cetăţei din vale, decât spre a o apăra. Aici, de bună seamă, saşii cari au colonizat Transilvania au făcut prima lor descălecătoare şi cetăţii i au dat numele Kronstadt (burg sau oraş de coroană), spre a indica dominaţiunea germană. Biserica catedrală săsească, monument impozant în stilul antic gotic, privilegiurile municipale esclusiviste ce şi au păstrat saşii din timpurile cele mai vechi, sunt o dovadă vie a caracterului de stabilitate cu care aceşti colonişti s au împlântat în ţara aceasta. Într adevăr, cetatea este curat săsească, cu rară escep¬ţiune oameni de altă naţionalitate au putut căpăta drept ca să aibă proprietăţi în lăuntru. Numai suburbiele sunt locuite de români, locuitorii autoctoni ai Daciei superioare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *