Oraşul nenumit din “ Garda albă” este Kievul din care vine Bulgakov însuşi. Şi poate de aceea există în acest roman pus în umbră de capodopera “ Maestrul şi Margareta” o încărcătură de nostalgie şi de tonalitate elegiacă unică în economia operei sale. Înainte de a fi cronica unei Rusii stihiale şi copleşită de tectonica fanatismului, romanul lui Bukgakov este testamentul poematic al unei ordini aşezate în jurul casei, tradiţiei şi memoriei. Familia Turbinilor nu poate fi imaginată în afara acestei relaţii ombilicale şi tragice cu casa şi oraşul în care această casă se ridică. Micile ritualuri pe care Turbinii le respectă, chiar şi în clipele în care totul pare a fi pierdut, sunt cărămida pe care se ridică un edificiu ce sfidează provocarea revoluţiei şi a morţii. Înconjuraţi de umbrele părinţilor, între zidurile ce poartă tablourile înaintaşilor, Turbinii sunt parte din acea Rusie arcadică pe care Bulgakov nu va înceta să o viseze.
Sensul tradiţiei este indisociabil, în cazul lui Bulgakov, de o lectură profetică şi vizionară a tragediei ruse. O întreagă generaţie de tineri, de elevi-militari şi de studenţi este abandonată de cei care s-ar fi cuvenit să îi fie conducători. În drama lui Bulgakov, eroismul de fantoşe al realismului angajat ideologic lasă loc dezolării punctate de moarte şi de sânge. În faţa liceului care le-a vegheat anii de şcoală, firavii soldaţi sunt parcă prinşi într-un joc straniu de-a războiul. Un joc la capătul căruia se află revelaţia singurăţii şi izolării acestor paladini ce apără o cauză deja pierdută. Pentru fraţii Turbin, războiul din oraş înseamnă, înainte de toate, vecinătatea cu o realitate din care miturile compensatoare sunt evacuate. Ceea ce rămâne este fuga, hăituiala, încercarea de a găsi, în porţile de pe străzi, o fereastră prin care să se strecoare, evitând tortura şi agonia. Este aici un timbru bulgakovian ce refuză, deliberat şi iconoclast, poza de mucava a propagandei.
Fraţii Turbin sunt exilaţi într-un cosmos care nu mai este guvernat de reperele lor familiare. Unicul sacrificiu care mai are o semnificaţie în acest univers în descompunere este cel care individului puterea de a -i salva pe ceilalţi. Relaţia care se ţese între Nikolai Turbin şi Nai Turs are în centrul ei acest devotament ce redă umanităţii fibra ei originară. Între ofiţerul care îşi pune la adăpost, prin propria sa moarte, armata de copiii şi tânărul care pătrunde în morga copleşită de cadavre în putrefacţie, căutând trupul celui care i-a fost comandant, legătura este mai puternică decât ar putea indica orice tiradă patriotardă.
“ Garda albă “ se întemeiază, mitic, pe tensiunea dintre această tradiţie ce se încăpăţânează să trăiască , ( inchisă în samovare, tablouri şi tabieturi domestice ) şi furia telurică a unei mulţimi ce erupe, fără a mai cunoaşte vreun zăgaz . Trupele lui Petliura sunt, aşa cum par să simtă chiar locuitorii Oraşului, întruchiparea contemporană a valului istoric ce poartă numele unor Hmelniţki sau Pugaciov. Ţăranii ce asediază Oraşul nu au nimic din înţelepciunea idealizată a omului de rând venerat de Dostoievski. Clocotirea lor punctată de violenţă anunţă intrarea în scenă a unei omeniri ce vorbeşte sacadat şi gutural. Revoluţia aduce în Oraş această amprentă lingvistică şi antropologică a nivelelor elementare de existenţă- oscilând între grotesc şi escatologic, vizita celor trei bandiţi în casa Turbinilor este un semn ce anunţă noua zodie a brutalităţii şi vărsării de sânge. “ Garda albă “ propune, cu propria ei gramatică narativă contrapunctică, o facere a lumii. Moartea absurdă a tinerilor soldaţi este prologul unei cosmogonii. Invazia Oraşului traduce, dincolo de orice ambiguitate, violenţa cu care zăgazurile tradiţiei sunt rupte de fluviul uman pe care Petliura îl întruchipează.
Şi poate că intrarea în gara din Oraş a trenului blindat “ Proletarul” este emblema cea mai puternică a trecerii către o vârstă de fier, vârsta pierii Turbinilor. Steaua comunistă este astrul ale cărui raze ard şi pârjolesc, aneantizând casele din care se ridică, în serile de decembrie, firul de fum al sobelor. Căminul Turbinilor este scufundat, de acum,în această lumină prometeică şi ucigaşă.
