Ilf şi Petrov, “America fără etaje”, (fragment)

Capitolul 37

Sclavii de la Hollywood

Stăteam cu un cineast american într o cafenea micuţă din Hollywood, aranjată, ca multe altele, într un stil à la Bagdad.
Era o seară toridă de decembrie şi uşile de la intrare fuseseră larg deschise. Un vînt uscat făcea să foşnească frunzele palmierilor de pe stradă.
— Vreţi să ştiţi, spuse cineastul, de ce fabricăm zi şi noapte filme a căror inepţie revoltătoare tîmpeşte treptat spectatorul, deşi beneficiem de o tehnică uimitoare, avem actori minunaţi, iar unii dintre regizorii noştri sînt cei mai buni din lume ? Vreţi să ştiţi de ce ? Cu permisiunea dumneavoastră, am să vă povestesc.
Regizorul comandă un pahar de sherry.
— Amintiţi vă cine era personajul negativ în vechea dramă cinematografică americană. Aproape întotdeauna acesta era bancher. Un bancher ticălos. Uitaţi vă însă la miile de filme turnate la Hollywood în ultimii ani şi o să remarcaţi că bancherul, ca personaj negativ, a dispărut. Ba chiar s a transformat într unul pozitiv. Acum este un afacerist simpatic şi cumsecade care dă o mînă ajutor săracilor şi îndrăgostiţilor. Explicaţia e simplă : bancherii şi marii capitalişti au devenit patronii Hollywoodului. Cum ar putea accepta să apară în filme ca nişte nemernici ? O să vă spun mai mult. Cinematografia americană este poate singura industrie în care capitaliştii au intrat nu doar de dragul cîştigului. Nu întîmplător facem filme idioate. Ni se ordonă să le facem astfel. Hollywoodul năuceşte intenţionat capetele americanilor, după un plan anume, îi îndobitoceşte cu filmele lui. În producţiile de aici n o să fie atinsă nici o problemă serioasă de viaţă. Vă garantez. Patronii noştri n ar permite. Cu trecerea anilor, strategia aceasta a dat roade înspăimîntătoare. Spectatorul american de rînd a fost complet dezobişnuit să gîndească. A ajuns la un nivel incredibil de scăzut. Îi este foarte greu să vadă ceva mai consistent, altceva decît filme cu step sau pseudoistorice. Nici nu se deranjează să urmărească un film inteligent, ci şi va lua fetiţa de mînă şi se va duce la cinematograful de alături. Iată de ce producţiile europene, care au ceva mai multă substanţă decît ale noastre, au la noi încasări jalnice. Vă spun nişte grozăvii, dar aşa stau lucrurile. E nevoie de mulţi ani de trudă ca să i redai americanului simţul estetic. şi cine o va face ? Stăpînii Hollywoodului ? Interlocutorul nostru ne vorbea foarte sincer. Se vedea că subiectul acesta îl chinuia de multă vreme. — …. În afara lui Chaplin nu mai există nici un artist liber. Noi, ceilalţi, lucrăm la patroni şi executăm ce ni se ordonă. O să mă întrebaţi cum de apar totuşi acele cîteva filme bune ? Apar împotriva voinţei patronilor. Sînt reuşite întîmplătoare, o concesie făcută slugii preţuite pentru ca ea să nu i părăsească. Uneori trebuie să ascunzi un film bun de patroni, ca aceştia să nu l strice. Îl ştiţi pe Lewis Milestone ? Cînd turna Nimic nou pe frontul de vest, ştiind că patronii au obiceiul să vină la filmări şi să dea sfaturi, a răspîndit zvonul că la el la filmări au loc tot timpul explozii care pun viaţa în pericol. Patronii s au speriat şi l au lăsat în pace pe şiretul Milestone. Totuşi n a izbutit să se ferească pînă la capăt. Supărat, patronul l a chemat într o zi şi l a întrebat : „Ascultă, Lewis, e adevărat că filmul tău se termină rău?“. „Da, e adevărat“, a recunoscut Milestone. „Este inadmisibil !“, a urlat patronul. „Publicul american nu poate vedea un film cu un asemenea final. Trebuie să găseşti altul.“ „Dar filmul e după celebrul roman al lui Remarque, iar acolo finalul este exact acesta.“ „N am de unde să ştiu“, a spus şeful pierzîndu şi răbdarea, „nu l am citit pe Remarque ăsta şi nici măcar nu mă priveşte. E suficient că am plătit o groază de bani pentru dreptul de a face scenariul. Îţi repet însă că publicul american n o să meargă să vadă un film cu un asemenea final.“ „Bine“, a spus Milestone, „o să schimb finalul.“ „Perfect !“, s a bucurat patronul. „şi cum o să arate ?“ „Foarte simplu. La Remarque războiul e cîştigat de francezi, aşa cum a fost în realitate. Dar pentru că vreţi să schimbăm finalul cu orice preţ, am să aranjez ca nemţii să iasă învingători.“


Replica spirituală a lui Milestone a salvat filmul, care a avut un succes imens. Dar acestea sînt cazuri rarisime. De obicei, chiar şi un regizor celebru e constrîns să se supună ordinului. De pildă, chiar acum, doar cu cîteva zile în urmă, un regizor cunoscut în toată lumea a primit un scenariu care i a plăcut. De cîţiva ani căuta o lucrare interesantă pe care s o ecranizeze. Închipuiţi vă ce satisfacţie, ce bucurie pe capul lui! Dar în film trebuia să joace Marlene Dietrich, starul de la Hollywood. Aceasta a citit scenariul şi a decis că celelalte roluri, prea întinse şi prea bine aduse din condei, îi vor umbri prestaţia. Drept care incomparabila Marlene a cerut ca rolurile respective să fie scurtate. Pînă la urmă scenariul a fost masacrat definitiv. Regizorul a refuzat să ecranizeze un scenariu schilodit în felul acesta. Precum vedeţi, regizorul cu pricina e atît de bun şi de renumit, încît are curajul să renunţe la un contract care nu i convine. Însă asemenea oameni sînt puţini la Hollywood, îi numeri pe degete. Aşadar, starul a învins, întrucît pentru şefii noştri starul e factorul cel mai important. Pentru publicul american contează starul, nu regizorul. Dacă pe afiş figurează nume precum Marlene Dietrich, Greta Garbo sau Fredric March, publicul îşi aduce milioanele la casele de bilete, indiferent ce fleacuri ar interpreta faimoşii actori. Povestea mea se încheie foarte simplu : s a apelat la un alt regizor, care n ar fi îndrăznit să aibă vreo obiecţie de teamă să nu şi piardă slujba, şi i s a încredinţat scenariul mutilat. Omul şi a blestemat soarta amară şi s a apucat să „împuşte“ filmul.
Credeţi cumva că ne conduc cine ştie ce capitalişti luminaţi ? Din păcate, aceştia sînt cei mai banali şi obtuzi făcători de dolari. Vă e cunoscută, bineînţeles, compania Metro Goldwyn Mayer. Studiourile acestora scot o groază de filme pe an. Am să vă spun ceva despre bătrînul Goldwin, patronul companiei. Într o bună zi, şi a anunţat bucuros amicii : „Soţia mea are braţe atît de frumoase, încît i se sculptează un bust“.
Se mai zice că una dintre actriţele de la Hollywood, care primeşte 10.000 de dolari pe săptămînă (starurile primesc onorarii ameţitoare şi scandaloase, dar aici nu există nici urmă de filantropie : actriţa de 10.000 de dolari îi aduce patronului său cel puţin acelaşi cîştig net în respectiva săptămînă), l a invitat la micul dejun în castelul pe care şi l cumpărase în Franţa. Înainte de masă, Goldwin a vizitat castelul. Bătrînul a pipăit conştiincios tapetele de mătase, a mîngîiat paturile încercînd elasticitatea saltelelor, a cercetat minuţios donjoanele. Dar cel mai mult s a arătat interesat de un vechi cadran solar. Cînd i s a explicat mecanismul de funcţionare, a exclamat entuziasmat : „Ce invenţie straşnică ! Oare ce or să mai născocească acum ?“.Precum vedeţi, avem de a face cu oameni atît de ignoranţi, încît un cadran solar e pentru ei ultimul răcnet al ştiinţei. Aşa arată nivelul lor de cunoştinţe, de cultură. Oamenii aceştia nu numai că dau bani pentru producţia de filme, ci îşi vîră nasul peste tot, cer modificări, schimbă subiectele, ne învaţă cum să ne facem meseria. Ei, v am povestit prea multe orori, gata acum ! ştiţi ce ? Hai să ne urcăm în maşină, să ne plimbăm, să ne răcorim !
Am ieşit în afara oraşului şi am dat de bazinul de rezervă care asigură oraşul Los Angeles în cazul unei avarii la staţiile de distribuţie a apei.
În bezna şi liniştea nopţii ne am relaxat într adevăr, ne am venit în fire după îngrozitoarele istorii hollywoodiene.
La Hollywood Hotel am căzut într un somn apăsător, fără vise, odihnă şi linişte, într un cuvînt, fără nimic din ceea ce face farmecul unui somn adevărat.

Ilf Ilia, Evgheni Petrov
America fără etaje
Traducere din limba rusă şi note de Ana Maria Brezuleanu
Fotografii de Ilia Ilf
Editura Polirom, 2012.

reprodus cu acordul editurii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *