Cenuşăreasa şi pantoful de aur

Sunt locuită de două fiinţe: una se împiedică şi cade, cealaltă aşteaptă, pleacă mai departe, cu pasul drept, neşovăielnic. Una se agaţă când de un lucru, când de altul; geamăna sa îşi trece mâinile goale peste valuri, ca şi cum ar vrea să netezească marea. Una greşeşte, se sperie, lunecă în hău, cealaltă e martora pură, nemaculată de vederea a ceea ce i se întâmplă suratei sale.

Când a izbucnit Chemarea, o parte din mine a răspuns, cealaltă a amuţit. Deşi sunt pe drum, ceva lăuntric îmi amână de azi pe mâine înaintarea. Dar nu e oare întârzierea însăşi o fază a călătoriei începute? Obstacolele, mărunţişurile, inerţia nu sunt cumva corvezile impuse Cenuşăresei pentru a o împiedica să ajungă la starea princiară a sufletului ei?

Minunea transfigurării are loc în clipa când obstacolul devine treaptă, când grâul e ales şi despărţit de neghină, când curăţirea casei duce la decantarea interioară. Surorile vitrege ale Cenuşăresei sunt vanităţile şi trebuie să plece la bal înaintea ei, pentru a-I lăsa răgazul despărţirii de ele. Veşmintele lor au străluciri pieritoare. Rochiile Cenuşăresei care iese din chilia singurătăţii, sunt astrale, scânteind de nemurire. Micul pantof de aur ar putea fi emblema pasului de lumină lăsat în noapte de cea care a ajuns la palat pe calea visului, pe verticala spiritului.

Cenuşăreasa a răspuns Chemării. O parte din ea s-a deşteptat din mocnire suind în vâlvătaie spre Prinţul care aşteaptă. Cealaltă parte a rămas pe margine, ca un tăciune pâlpâind, la cheremul lumii. E rândul Prinţului să coboare din înalt pentru a o salva pe geamăna efemeră.. Încercarea pantofului e măsura de aur după care sufletul devine trup şi trupul – suflet. Rivalele Cenuşăresei îşi taie din carne pentru a intra în tiparul impus, fiindcă pământescul nu poate locui în spirit fără să sângereze.

Prinţul îi restituie Cenuşăresei pasul de lumină şi de aici înainte existenţa ei corporală devine incandescenţă pură. Întunericul s-a făcut strălucire, adâncul, în străvezimea sa, e unul cu înaltul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *