84.Poeziua de duminică
Dacă ploaia, colț cu Pierre de Coubertin, la parter, n-ar sta să vadă, din patru-n patru episoade, cum, cadru cu cadru, trec Paralympics, nu și-ar mai face cu Twin Peaks câte-o fractură de craniu frunzele de cupru-straniu?
Dacă ploaia, colț cu Pierre de Coubertin, la parter, n-ar sta să vadă, din patru-n patru episoade, cum, cadru cu cadru, trec Paralympics, nu și-ar mai face cu Twin Peaks câte-o fractură de craniu frunzele de cupru-straniu?
Ce seară! De vreo două clipe Oe- Deep Purple te-acoperă cu privirea-n Operă, de parcă-ntre rochii nu și-a mai scos ochii de mult ca-n ianoire Désir sau mai rar.
Poezia e o pânză de paianjen. Pe buze, are un zâmbet rece. Dar, când se-nnoptează Și ușa lumii rămâne Pe jumătate deschisă, În ea intră, cu migală, Nestrunita beznă. Mestecenii sunt tot mai subțiri Și pământul, pe jumătate se clatină. Poezia e o picătură uriașă Ce rătăcește prin tine, Ca […]
Într-un posibil tratat de poetică și-ar afla un loc de onoare analiza felului în care poeţi de vocaţie au un mod anume de a scrie şi proză. Descins direct dintr-o perspectivă esenţializată de a vedea realitatea şi de-a o traduce în limbaj, poetul trece cu același sine contorsionat la prolixitatea […]
Pe când scriam, tocul m-a dus, Pe foaia albă, la Isus. “Mi-e frică, Doamne, şi mi-e rău, Nu mă lăsa să cad în hău, Ţine-mă bine!” L-am rugat. Isus a spus: “Eu te-am chemat Să mă veghezi acum când cad Şi pentru tine intru-n iad. Când voi ieşi din putregai, […]