Undeva, între sinapsele calculatorului ale cărui clape bat în dimineţile solitare, ca un cântec al dragostei, se află duhul tău, eliberat de trup şi una cu rândurile pe care mi le dictezi în vis, asemeni unei îmbrăţişări din care mă desprind, înlăcrimat. Căci nu în mormântul bătut de vânt şi […]
Dragostea de dincolo de moarte nu aşteaptă şi nu oferă consolare. Celor care speră ca timpul să le dăruiască împăcarea, ea nu le poate înfăţişa decât linia de valuri a mării ce nu cunoaşte odihnă. Dragostea de dincolo de moarte arde, până la capătul vieţii, în inimile celor care mai […]
Nu mi-am putut închipui niciodată aceste rânduri pe care mi le aduc dimineţile mele solitare, la fel cum nu mi-am putut închipui, niciodată, absenţa atroce din care ele se nasc, ca dintr-un adânc hrănit de dorul ce nu cunoaşte odihnă şi saţiu. Nu mi-am putut imagina niciodată cuvintele pe care […]
Şi toamna a devenit, în acest anotimp al doliului, visul ce creşte din materia nopţilor noastre: prelungă îmbrăţişare a dorului, ea ne dăruieşte, melancolic, ceea ce zilele vieţilor noastre nu ne mai pot acorda, asemeni unei consolări curgând din cerul palid arcuit deasupra rănii ce nu se închide. Şi toamna […]
Chemarea mării se simte, în noapte, cu claritatea îndurerată a timbrului în care se adună toate vocile sufletelor ce dorm în adânc, doar spre a se ridica, asemeni pescăruşilor, scrutând valurile şi contemplând ţărmul spre care nu se vor mai întoarce niciodată. Chemarea mării se simte, în noapte, cu tenacitatea […]
Şi care este oare acea patrie plăpândă şi diafană spre care ne îndreptăm, atunci când clipele irisului nocturn ne îmbie cu alinarea reveriei sincopate, alungând durerea care se aşterne peste noi, ca un strat de frunze ale toamnei târzii? Să fie această patrie spre care tindem strada domestică şi provincială […]
Cei de demult cunoşteau tihna parfumată a scrisorilor pe care le aşterneau, cu migală naivă, pe hârtiile albe aşteptând să se înalţe, asemenea unor zmee: melancolia lor trecea în materia de cerneală ca un vânt de primăvară, în vreme ce cărţile pe marginea cărora întârziau se acopereau de un strat […]
Şi nu cunosc, în acest anotimp al doliului şi al despărţirii, decât o singură teamă care mă bântuie şi mă arde, o teamă care se naşte din adâncul tulburat de vise spre a urca,pe scara de lacrimi a treziei, spre dimineţile vegheate de aspra pasăre a singurătăţii : teama de […]
Am intrat, amândoi,o dată cu moartea ta, în acel anotimp cehovian pe care îl presimţeam în clipele în care, înseninaţi, contemplam simplitatea graţioasă a grădinii unde ne aflasem , în cele din urmă, adăpost: privirea îndrăgostită pătrundea în intimitatea trecutului nostru, ca şi cum umbrele celor morţi s-ar fi confundat […]
Am căutat, în acest jurnal pe care îl scriu sub atingerea mâinilor tale, timbrul nostalgiei cu care să convoc, ca într-o elegie stângace, sunetele şi culorile unei lumi pierdute pe vecie: cuvintele tandre care se aştern în fereastra textului sunt asemeni unei cărări ce ne îndrumă afara din labirintul curgerii […]
