Ea scoase prin somn un geamăt slab. La picioarele celuilalt pat, el, aşezat pe divan, citea sub conul de lumină al unei lămpi de noapte. Ridică privirea. Ea fu străbătută de un mic fior, scutură din cap, ca şi când ar fi vrut să scape de ceva, deschise ochii şi-l […]
Numit ofiţer, Giovanni Drogo părăsi într-o dimineaţă de septembrie oraşul, pentru a pleca spre Fortăreaţa Bastiani – prima sa garnizoană. Nici nu se luminase încă bine de ziuă când se trezi din somn şi-şi îmbrăcă pentru prima oară uniforma de locotenent. De cum sfârşi cu îmbrăcatul, la lumina unei lămpi […]
De ce-şi făcea atâtea griji? De ce continua să se gândească? De ce-i era frică? Că Laide ar fi putut să dispară? Nici vorbă. Era de ajuns un telefon şi ea dădea fuga să ia un taxi; iar el o avea la dispoziţie cu lenjeria curată, bine spălată ca să […]
Greu de spus. Dar dacă ar fi să-l credem pe Remy de Gourmont citat de Jean François Revel în Marea Paradă (a stângii actuale), “o eroare intrată în domeniul public nu-l mai părăsește niciodată. Opiniile se transmit pe cale ereditară; în cele din urmă, așa se scrie istoria.” Cu asta […]
Ora 23.00, Stockholm, Biblioteca Regală; cheia se răsucește în broască și taciturnul paznic-Cerber se îndepărtează, cu promisiunea paradoxală de a se întoarce spre dimineață, garant al anabazei. Lumina difuză și curentul de aer mângâie rafturi întregi de tomuri: fiecare cameră adăpostește volume dedicate unei singure litere, pentru că – nu, […]
Când m-am dus în seara aceea la dl. Maiorescu unde era „Junimea”, deja la orele 8 şi jumătate biroul era plin. Pe lângă membrii obicinuiţi ai „Junimei”, mai veniseră şi membrii care numai rar, din când în când, se arătau la şedinţele „Junimei”. Aşa, printre aceşti membri, era răposatul Ciupercescu, […]
Schimbând toate cele care ar fi de schimbat, aş zice că poziţia lui John Berryman în canonul poetic american e izomorfă cu cea a lui Bacovia sau, poate mai exact, cu cea a lui Mircea Ivănescu în cel autohton. Nici unul dintre cei trei nu a fost perceput încă din […]
Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Henry. A trăit ca un şobolan, cu o claie de păr pe cap la început. Henry n-a fost laş. Nu prea. N-a părăsit niciodată nimic; în schimb prindea rădăcini când lucruri ca mila se subţiau. Aşa că poate că Henry a fost o fiinţă umană. Să […]
Zăcea cândva o chestie pe inima lui Henry atât de grea, că de-ar fi avut o sută de ani & peste, & plângând, fără somn, în tot timpu-ăla Henry nu s-ar fi putut face bine. Începe iar mereu în urechile lui Henry mica tuse undeva, un miros, un clinchet. Şi […]
Camera 231: săptămâna a patra Ceva negru undeva în panoramele din inima lui. Lalele de la soţii Tate îi trezeau lui Henry cheful să fie o lalea şi să nu dorească mai mult decât apă, decât lumină, decât aer. Însă nervii îi huruiau întunecat, nesupuşi, & sufocarea apărea, whiskey-ul vis […]
